Educație

Porsche şi EBS îşi pregătesc viitorii angajaţi prin finanțarea unei noi secţii de informatică la UBB Cluj

Universitatea Babeș-Bolyai, împreună cu MHP Consulting Romania SRL, Porsche AG şi cu EBS Romania S.A. au semnat ieri un contract pentru finanțarea primului program de studiu, specializarea informatică, cu limba de predare germană, din cadrul Facultății de Matematică și Informatică.

Suma prin care cei trei parteneri ai UBB contribuie la finanțarea programului de studiu va fi folosită exclusiv pentru finanțarea activităților de cercetare și pentru susținerea financiară a studenților din cadrul acestui program. Pentru anul universitar 2014-2015 vor fi scoase la concurs 30 de locuri.

„Piața forței de muncă din România se află în plin proces de reindustrializare iar UBB este conștientă de rolul pozitiv pe care universitățile îl pot avea în cadrul acestui important fenomen economic”, a declarat prof. univ. dr. Rudolf Gräf, prorector UBB, responsabil de linia germană şi cooperarea cu mediul cultural german, joint degree şi edituri. Prof. Gräf a mai spus că planul de învățământ pentru cele 30 de locuri ale liniei cu limba de predare germană a fost realizat „în timp record”.


„Pentru ca să poți cere ceva de la societate, mai întâi trebuie să dai ceva. Asta am făcuit și noi finanțând acest program”, a declarat Daniel Metz, CEO al EBS.

Care va fi oferta de cursuri?

Oferta de cursuri a acestui program cuprinde cunoştinţe teoretice şi practice necesare unei pregătiri profesionale de calitate din domeniile: Fundamentele informaticii (Fundamentele programării, Structuri de date şi algoritmi, Metode avansate de programare, Programare logică şi funcţională, Teoria Grafelor, Limbaje formale şi compilatoare) Software Engineering (Ingineria sistemelor soft, Proiecte individuale şi colective, Verificarea şi validarea sistemelor software, Medii de proiectare şi programare), Baze de date şi gestiunea informaţiilor, Inteligenţă artificială şi roboţi, Programare Web, Aplicaţii multi-media.


Programul se adresează absolvenților de liceu cu diplomă de bacalaureat, cunoscători ai limbii germane. Absolvenţii acestui program vor putea avea o carieră de succes, fie în cadrul firmelor partenere ale acestui program (Porsche AG, EBS Romania SA și MHP Consulting Romania SRL) sau în alte firme din industria IT, dar și din domeniul bancar, societăți de asigurări, centre de tehnologie, institute de cercetare, școli sau universități.

abonare newsletter