monitorulcj.ro Menu
Educație

Kelemen: Trebuie înfiinţată, prin lege, o universitate de stat în limba maghiară

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că trebuie înfiinţată, "prin lege şi dialog", o universitate de stat în limba maghiară, întrucât "consecinţele comunismului pot fi reparate în totalitate doar când vor fi repuse în funcţiune victimele instituţionale", respectiv Universitatea Bolyai.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Oradea, că Universitatea Bolyai, desfiinţată după Revoluţia anticomunistă din Ungaria din 1956, a fost "o victimă instituţională a comunismului".

"O parte din consecinţele comunismului au fost reparate, dar doar o parte. Au fost însă şi victime instituţionale ale comunismului, nu numai persoane fizice, iar Universitatea Bolyai a fost o victimă colaterală, sau principală, după Revoluţia din 1956. Noi credem că toate consecinţele comunismului pot fi reparate numai atunci când şi victimele instituţionale, când instituţiile care au fost desfiinţate, vor fi repuse în funcţiune. Până când universitatea de stat în limba maghiară nu va funcţiona, în opinia noastră comunismul încă produce consecinţe", a spus preşedintele UDMR, citat de Mediafax.

Întrebat cum ar putea fi înfiinţată o universitate maghiară de stat, Kelemen Hunor a afirmat că "prin lege şi prin dialog".

"Eu nu am spus că trebuie desfiinţată Universitatea «Babeş-Bolyai», ci că trebuie înfiinţată o universitate de stat în limba maghiară. Prin lege, prin dialog, prin convingerea colegilor noştri români, din toate partidele, trebuie să arătăm că niciun român nu va fi mai sărac, niciun copil, niciun dascăl, dacă va exista posibilitatea de a învăţa în limba maghiară într-o universitate de stat", a mai afirmat Kelemen Hunor.

Acesta a adăugat că înfiinţarea unei universităţi de stat în limba maghiară este "un obiectiv al UDMR", deoarece în prezent la Universitatea "Babeş-Bolyai" nu există posibilitatea studierii în limba maghiară "la toate secţiile, la toate specializările, la toate facultăţile".

"Avantajul (înfiinţării unei universităţi de stat în limba maghiară - n.r.) ar fi că am putea învăţa în limba maternă mult mai bine, mult mai repede, că ne-am putea dezvolta mult mai bine cariera, plus că ne-am putea păstra cultura proprie. Dorinţa de a învăţa în limba maternă este dorinţa oricărui om normal", a conchis preşedintele UDMR.