monitorulcj.ro Menu

Proiectul Tetapolis a ajuns deja la discuţii despre finanţare

O delegaţie formată din câţiva reprezentanţi Tetarom şi un reprezentant al Asociației Internaționale a Parcurilor Științifice (IASP) se întâlneşte astăzi, la Bucureşti, cu Ministrul delegat pentru învăţământul superior şi cercetare, Mihnea Costoiu pentru a discuta posibilităţile de finanţare pentru proiectul Tetapolis, primul parc științific și tehnologic din Transilvania.

Romgaz investeşte peste cinci milioane de lei în punctul de lucru de la Ţaga

Romgaz a investit recent mai bine de două milioane de lei în punctul de lucru de la Ţaga, pentru realizarea unei noi sonde şi execuţia instalaţiilor de suprafaţă în cazul a încă două sonde, iar pentru viitorul apropiat are programate investiţii de încă trei milioane de lei, potrivit datelor furnizate de biroul de presă al companiei.

Subvenţii de peste 2 miliarde de lei pentru producătorii agricoli, în 2014

Subvenţii de peste 2 miliarde de lei pentru producătorii agricoli, în 2014
Producătorii agricoli vor beneficia, în 2014, de subvenţii de la bugetul de stat de aproape 2,12 miliarde de lei, banii fiind orientaţi către sprijinirea sectorului zootehnic, dar şi pentru plăţile complementare din sectorul vegetal, potrivit raportului privind situaţia macroeconomică în perioada 2014-2017, publicat pe site-ul Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Regiunea de Nord-Vest, cea mai afectată de insolvenţe în 2013

Regiunea de  N-V, cea mai afectată de insolvenţe în 2013
Regiunile de Nord-Vest şi Sud-Est sunt cele mai afectate zone din punctul de vedere al numărului de insolvenţe înregistrate în anul curent, potrivit unui studiu Coface, cu toate că numărul de intrări în incapacitate de plată a scăzut faţă de 2012.