monitorulcj.ro Menu

Încă un pas pentru investiţia de la Tarniţa-Lăpuşteşti

Sub conducerea prefectului judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, a avut loc cea de-a treia şedinţă a Comandamentului de lucru constituit în vederea urgentării şi eficientizării colaborării între toate instituţiile statului de la nivel local, judeţean şi naţional, implicate în proiectul de interes strategic naţional – Hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti.

Clujul, în topul celor mai scumpe apartamente scoase la vânzare

Clujul, prezent în topul celor mai scumpe apartamente scoase la vânzare
Potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro, cele mai scumpe apartamente disponibile spre vânzare în marile orașe ale țării sunt, de regulă, unități locative nou-construite – penthouse-uri, cel mai adesea; acestea sunt situate în cartiere exclusiviste.

Alba neagra cu măsura de reeşalonare a creditelor

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că măsura privind reeşalonarea creditelor a fost discutată în USL duminică seară, în timp ce preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că măsura privind reeşalonarea creditelor la bănci nu a fost discutată în USL.

“Pipera Clujului” din nou în top! Vezi cât costă apartamentele din Bună Ziua şi din celelalte cartiere ale Clujului în februarie

Piaţa imobiliară clujeană, în sectorul vânzărilor de apartamente, raportează o stare de echilibru în primele două luni ale anului 2014, conform indicelui Blitz Imobiliare. Astfel, creşterile constante de preţuri publice medii din unele cartiere sunt echilibrate de scăderile de preţuri din celelalte, făcând ca indicele Blitz să crească în februarie doar cu 1 euro/mp faţă de luna anterioară, ajungând la valoarea de 983 euro/mp.

Câştigul mediu a crescut în decembrie cu 6,7% faţă de luna anterioară

Câştigul mediu a crescut în decembrie cu 6,7% faţă de luna anterioară
Câştigul salarial mediu net a crescut în decembrie, faţă de luna anterioară, cu 110 lei (6,7%), la 1.760 lei, ca urmare a acordării de prime, cele mai mari câştiguri, de 4.515 lei, fiind înregistrate în intermedieri financiare, iar cele mai mici, 940 lei, în hoteluri şi restaurante, potrivit INS.