Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere.
Domnule Președinte, o să facem deficite, datorii și descreștere în continuare, o să trebuiască să ne împrumutăm tot mai scump și o să navigăm pe buza „junk”-ului pentru că economia noastră este devorată din interior de criminalitatea fiscală, care își vede de treabă nestingherită.
Ministrul delegat pentru Digitalizare, Bogdan Dumitru, a spus că industria IT din România traversează o perioadă dificilă, în special în contextul dezvoltării accelerate a inteligenței artificiale.
Leul a pierdut ușor teren în fața euro marți, 10 noiembrie, dar s-a apreciat față de dolarul american și francul elvețian, potrivit cotațiilor Băncii Naționale a României.
Tinerii din Cluj-Napoca ar putea primi până la 600 de lei lunar pentru plata chiriei și reduceri de 50% la transportul public. Măsurile sunt prevăzute într-un proiect de lege depus în Parlament, destinat angajaților cu vârste între 18 și 29 de ani și venituri de cel mult 4.000 de lei net pe lună.
România se numără printre țările din Uniunea Europeană care au înregistrat cele mai mici salarii medii anuale ajustate, în 2025. De altfel, cheltuielile cu protecția socială au fost de doar 17,06% din PIB, printre cele mai scăzute din UE.
Au trecut aproape 20 de ani de la aderarea României în Uniunea Europeană, iar cu această ocazie, Banca Transilvania lansează o serie de analize despre evoluția țării din ultimele două decenii. În acești ani, economia noastră s-a tranformat, iar companiile de aici cu crescut mult și au devenit tot mai competitive în UE.