Economie

Peste 9.000 de români primesc pensii speciale

Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finele lunii decembrie 2019, de 9.359 persoane, în creştere cu 1,9% (plus 175 de persoane) faţă de perioada similară din 2018, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice.

Cei mai mulţi, respectiv 3.878, erau beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, în cazul acestora înregistrându-se şi cea mai mare pensie medie, respectiv 18.716 lei, din care 17.409 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat.

De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României beneficiau 840 de persoane. Pensia medie era de 5.538 lei, din care 3.076 lei suportaţi de la bugetul de stat.


În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 792 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.547 de lei (2.595 lei de la bugetul de stat).

Potrivit sursei citate, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.440 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 10.891 lei, din care 7.359 lei suportaţi din bugetul de stat.


Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 609 persoane, media fiind de 7.800 lei, din care 3.844 de lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.800 pensionari, pensia medie fiind de 4.439 lei, din care 2.525 lei suportaţi din bugetul de stat.

Ultimele Stiri
abonare newsletter