monitorulcj.ro Menu

Economie

ANALIZĂ VALUTARĂ. Euro nu a trecut de 4,78 lei

Evoluția perechii euro/leu din prima săptămână de decembrie a fost una calmă, în care nu a mai fost testat pragul de 4,8 lei, după șirul de intervenții ale băncii centrale din noiembrie, care au golit rezerva valutară de câteva sute de milioane de euro.

Cu toate aceste prețurile de vânzare ale euro de la casele de schimb interbancare s-au menținut peste 4,8 lei. Vineri, cel mai ridicat preț era practicat de OTP Bank cu 4,8540 lei, urmată de BCR cu 4,8530 lei, respectiv de ING cu 4,8475 lei.

Cursul euro a fluctuat între 4,7744 și 4,7777 lei, până vineri când media a fost stabilită la 4,7785 lei, într-o ședință în care cotațiile au fluctuat între 4,777 și 4,782 lei, cu închiderea la 4,78 lei, pentru ca seara pe piețele externe ele să scadă până la 4,776 lei. BCE a stabilit la sfârșitul săptămânii o rată de schimb de 4,78 lei/euro.

Deprecierea leului s-ar putea stabiliza în jurul valorii de 4,78 lei, după ce INS a reconfirmat creşterea economiei românești, în primele trei trimestre, cu 4%, în condițiile în care consumul s-a redus dar au crescut investițiile, în special cele din construcții.

Dolarul american a avut o evoluție descendentă, provocată de deprecierea lui față de euro. Media lui a scăzut de la 4,3378 la 4,3067 lei și a fost stabilită vineri la 4,3069 lei.

Moneda elvețiană s-a apreciat de la 1,098 – 1,103 la 1,092 – 1,096 franci/euro, astfel că media ei a fluctuat între 4,34 și 4,3620 lei pentru a fi stabilită vineri la 4,3582 lei.

Perspectiva ca alegerile parlamentare anticipate din Marea Britanie să fie câștigate de conservatorii conduși de Boris Johnson, ceea ce ar asigura , în opinia piețelor, un Brexit calm, a făcut ca media lirei sterline să urce vineri de la 5,6549 la 5,6554 lei, maxim ce nu a mai fost atins din iunie 2016.

Uncia de aur a scăzut vineri de la 1.477 dolari, pe piețele asiatice, la 1.459 dolari, pe cele americane, astfel că prețul gramului de aur stabilit de BNR a crescut vineri de la 204,0945 la 204,2895 lei.

BNR a realizat luni o noua operațiune de tip repo, prin care a atras doar 205 milioane lei, la o dobândă de 2,5% egală cu cea de politică monetară, după ce în urmă cu o săptămană băncile comerciale au plasat depozite în valoare de 1,3 miliarde lei.

Scăderea lichidității s-a reflectat și în creșterea indicilor ROBOR. Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a fost stabilit vineri la 3,05%, după o creștere la 3,06%, cel mai ridicat nivel din ultimele două luni. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a încheiat săptămâna la 3,11%, iar cel la 12 luni la 3,21%.

Perechea euro/dolar a crescut de la 1,1003 – 1,1028 dolari, la începutul perioadei, la 1,1110 dolari, la finalul ei, când bursele americane s-au închis la 1,1059 dolari.

Aprecierea monedei americane de vineri seară s-a datorat datelor negative venite din Germania, unde producţia industrială a scăzut în octombrie cu 1,7%, afectată de conflictele comerciale globale şi de perturbarea sectorului auto. Pe de altă parte, economia americană se arată mai viguroasă, în noiembrie fiind create 266.000 de noi locuri de muncă, cu mult peste aşteptările analiştilor.

Aceste evoluții vor permite oficialilor Rezervei Federale să nu mai reducă dobânda-cheie, la întâlnirea de politică monetară, ce va avea loc marți și miercuri.

Volatilitatea bitcoin pe platformele specializate a fost mai mare, unde a fluctuat între 7.150 și 7.600 dolari, valori care se mențin în culoarul cuprins între suportul de 6.300 dolari și rezistența de la 9.500 dolari.

Analiza cuprinde perioada 2 – 6 decembrie

Radu Georgescu.