monitorulcj.ro Menu
Economie

Suprafaţa de birouri livrată în Cluj-Napoca scade cu 14% în 2020

Cluj – Napoca reprezintă a doua piaţă de birouri din România, după Bucureşti.

Suprafaţa de birouri Clasa A care va fi livrată în 2020 în Cluj – Napoca va scădea cu aproximativ 14% comparativ cu 2019, în condiţiile în care rata de neocupare a birourilor Clasa A este de 6,3%, potrivit unui raport transmis, miercuri, de o companie de consultanţă imobiliară.

În 2019, s-au livrat 23.900 metri pătraţi birouri Clasa A în Cluj-Napoca, cu peste 140% mai mult faţă de 2018.

”2020 va aduce mai puţine birouri Clasa A în Cluj – Napoca, într-un context în care spaţiile care sunt neocupate în acest moment reprezintă 6,3% din stocul existent. Cu toate acestea, investitorii vor avea o competiţie puternică în clădirile de birouri Clasa A, unde peste 18.000 de metri pătraţi sunt disponibili spre mutare imediată”, se arată în comunicat.

Astfel, suprafaţa de birouri Clasa A care se va livra în Cluj – Napoca în 2020 va scădea cu aproximativ 14% comparativ cu 2019. Clădirile de birouri Clasa A programate spre livrare anul viitor în oraş însumează 20.500 de metri pătraţi. În acest an s-au livrat 23.900 de metri pătraţi birouri Clasa A, cu peste 140% mai mult faţă de 2018.

Cluj – Napoca reprezintă a doua piaţă de birouri din România, cu un stoc de 273.860 de metri pătraţi de birouri clasa A, stocul total de birouri, incluzând şi clădirile Clasa B, ajungând la 315.800 de metri pătraţi.

”Chiar dacă un procent semnificativ din birourile care se vor livra anul viitor în oraş sunt deja pre-închiriate, nu considerăm că asistăm la o piaţă a dezvoltatorilor. Majorarea continuă a veniturilor şi cotele foarte reduse ale somajului menţin o tensiune pe piaţa forţei de muncă, implicit şi în ceea ce priveşte uşurinţa cu care companiile îşi extind afacerile. În plus, există o suprafaţă semnificativă de birouri Clasa B disponibilă, în clădiri cu specificaţii tehnice foarte bune, clădiri care pot reprezenta o opţiune reală pentru unele companiile aflate în căutarea unui spaţiu de birouri”, se afirmă în raport.

Chiriile pentru cele mai bune spaţii de birouri din Cluj – Napoca au rămas neschimbate în ultimii doi ani, la o valoare lunară de 13 – 15 euro / metru pătrat, în timp ce chiriile lunare pe segmentul spaţiilor de birouri Clasa B sunt cuprinse între 8 şi 11 euro / metru pătrat.