Economie

Antreprenorii clujeni nu se mai înghesuie la Start-Up Nation? Scădere imensă față de 2017

Decizia statului de a depuncta masiv firmele din județul Cluj a condus la scăderea abruptă a aplicanților în programul Start-Up Nation 2018-2019.

Plecat cu un deficit de 15 puncte după evaluarea automată a planurilor de afaceri, pe motiv că densitatea firmelor mici și mijlocii este mai mare de 4 la 100 de locuitori, județul Cluj pornește cu doar 240 de firme în încercarea de a obține fonduri nerambursabile.

200.000 de lei ar urma să primească acestea, în 2019 însă pot primi finanțare doar firmele cu câte 100 de puncte și cu cel puțin 4 angajați, după cum arată datele preliminare în acest moment. Șanse infime pentru firmele clujene să primească finanțare, potrivit startupcafe.ro, care amintește că, în exercițiul din 2017, s-au înscris 2.298 de firme clujene, aproape de 10 ori mai multe!


În ceea ce priveşte situaţia înscrierilor la cele nouă agenţii teritoriale pentru întreprinderi mici și mijlocii, atragere de investiții și promovare a exportului, Clujul stă mult mai bine. Județul este pe primul loc în clasamentul numărului de înscriși pe sedii, cu 6.424 de firme înscrise (19,6% din total).

Etichete: judetul cluj
Ultimele Stiri
abonare newsletter