monitorulcj.ro Menu

Economie

Euro stagnează la 4,74 lei

Leul a avut o evoluție calmă față de euro și francul elvețian, însă dolarul american și-a continuat galopul apreciativ, în timp ce indicii ROBOR au cunoscut modificări minore.

Leul a avut o evoluție calmă față de euro și francul elvețian, însă dolarul american și-a continuat galopul apreciativ, în timp ce indicii ROBOR au cunoscut modificări minore.

Cursul euro a scăzut ușor, de la 4,7437 la 4,7412 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,738 – 4,747 lei. Cotația de la ora 14:00 seplasa în jurul valorii de 4,741 lei.

Media dolarului american a crescut de la 4,1969 la 4,2023 lei, profitând de amplificarea cererii de bancnote verzi. Plasamentele în moneda americană sunt făcute în perioadele tulburi, ea fiind conisderată drept un „refugiu". Cotațiile din piața locală au fluctuat între 4,197 și 4,211 lei.

Moneda elvețiană fluctua pe piețele internaționale între 1,132 și 1,139 franci/euro, iar media ei a scăzut de la 4,1843 la 4,1716 lei.

În piața monetară indicii ROBOR au cunoscut schimbări minore, după ce BNR a majorat, acum două zile, prognoza de inflaţie pentru 2019 cu 0,1 puncte procentuale, la 3%. Estimarea pentru 2020 a fost diminuată 3,1%.

Cel la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a coborât de la 3,10 la 3,09% iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit de la 3,29 la 3,30%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a stagnat la 3,43%, iar cel la 12 luni la 3,50%.

Monedele din regiune continuau să se deprecieze față de euro. Cea poloneză se tranzacționa între 4,321 și 4,33 zloți iar cea maghiară între 318 și 320,2 forinți.

Moneda americană cunoștea a șasea zi consecutivă de apreciere față de euro și un coș al principalelor valute („dollar index").

Euro cobora ieri până la 1,1257 dolari, minimul ultimelor trei, maximul zilei fiind de 1,1297 dolari.

Există însă posibilitatea ca euro să recupereze teren începând cu finalul acestei săptămâni, existând perspectiva unui nou „shutdown" al administrației federale a SUA, în lipsa unui acord între Casa Albă și Congres în privința bugetului.

Războiul comercial dintre SUA și China a crescut temerile investitorilor a condus la creșterea prețului unciei de aur pe piețele internaționale la 1.312,27 dolari. Aceasta a făcut ca preţul gramului de aur să urce pe piața locală, la 177,4473 lei, cel mai ridicat nivel din 11 iulie 2016.

Indicele bitcoin calculat de Bloomberg stabiliza în jurul valorii de 3.600 dolari.

RADU GEORGESCU