monitorulcj.ro Menu

Economie

Cele mai mici locuințe din Cluj-Napoca se vând și cu 2.000 de euro pe mp

Garsonierele confort 3 „bat” la prețul pe metru pătrat multe ansambluri rezidențiale „de fițe”.

sursa Tara imobiliare

Locuințele „cutii de chibrituri” sunt la mare căutare în Cluj-Napoca. Garsonierele sunt cea mai ieftină variantă de pe piață, dacă luăm prețul total ca fiind criteriul de ordonare, însă dacă împărțim la numărul de metri, celebrele „cutiuțe” se compară cu apartamentele din cele mai bune zone.

Astfel, prețul pe metru pătrat îl egalează pe cel al apartamentelor din zona centrală.

„Prețul mediu este de 2.000 de euro pe mp similar cu cel din zona centrală și peste cel al locuințelor confort 1 din cartierul în care se găsesc. Cele mai multe astfel de locuințe sunt situate în Gheorgheni, acolo unde prețul mediu pentru apartamentele confort 1 este de 1.600-1.700 de mp.”, explică, pentru Monitorul de Cluj, un reprezentant Edil Imobiliare.

Cerere da, ofertă ba

Chiar dacă sunt fără bucătărie sau cu baia la care ai intrare de pe holul de la etaj, potrivit agenților imobiliari, cerere este și pentru acest segment, mai rău stăm cu oferta.

„Chiar săptămâna trecută am avut un client pentru o garsonieră confort 3, căuta o locuință pentru investiție”, ne povestește agentul imobiliar.

Potrivit acestuia, nu dor investițiile alimentează cererea. Clienții sunt, de regulă tineri care nu au posibilităţi să achiziţioneze un credit sau cei care s-au căsătorit şi au banii de la nuntă. „Sunt considerate, de obicei, situaţii de compromis, peste 3,4 ani se gândesc să cumpere ceva mai spaţios. Am avut, iarăşi, de la ţară părinţi care au venit la Cluj la copii, ca să fie mai aproape, neavând posibilitatea să se mai întreţină la sat. Şi-au cumpărat în zona Dâmbu Rotund, zonă de case. Clienţii au fost mulţumiţi că şi-au lăsat casa de la ţară, dar au venit totuşi într-o zonă liniştită”, spune reprezentantul Edil.

Câteva mii de euro în plus şi confortul crește semnificativ

Zonele adiacente Clujului – Floreşti, Apahida, Baciu – sunt varianta pentru cei care nu dispun de foarte mulţi bani, dar nici nu vor să facă compromisuri când vine vorba de spaţiu. Acum șase-șapte ani erau foarte multe oferte până în 20.000 de euro pentru apartamente de două camere. Între timp, preţurile au crescut şi la periferia Clujului.

Astfel, în localități precum Floreşti, Apahida, Baciu, prețul pentru locuințe în imobile nou construite este situat în intervalul 900-1.000 Euro/mp, în timp ce, în Cluj-Napoca, minimele se înregistreazăp în zonele  Someșeni  (cu  1.210  de  euro  pe  metru  pătrat), Iris (1.370 de euro pe metru pătrat) și  Mănăștur-Borhanci-Câmpului  (cu  1.430  de  euro pe metru pătrat).

Săraci la noi, bogați în Sud

Cu banii de garsoniera confort 3 în Cluj cumperi apartament de patru ori mai mare în alte orașe ale țării.

Potrivit celei mai recente analize imobiliare.ro,  cele  mai  ieftine  apartamente  disponibile  spre vânzare pot fi găsite, în  reședințele  de  județ  din  jumătatea  de  sud  a  țării. 

Spre exemplu,  în Reșița, unde prețul mediu solicitat pentru un apartament s-a menținut la o valoare de 500 de euro pe metru pătrat util, un clujean deținător al unei astfel de locuinâe poate achiziționa un apartament de 44 de mp, în timp ce în  Alexandria, unde un apartament poate fi achiziționat  cu  590  de  euro  pe  metru  pătrat  util,  s-ar face propritarul unei locuințe de 37 de mp.

Topul celor mai ieftine locuințe din oraș

Prețul unora dintre garsoniere este mai mic decât cel al unei mașini second-hand. Dar nici spaţiul nu este departe de cel oferit de un autoturism.

Cel mai mic preț de pe piață, de la această oră, este de 19.900 de euro pentru o locuință de 12 mp, situată în zona Mănăștur, compartimentată în cameră și baie. „Este o variantă mai spațioasă, pe un amplasament accesibil și primitor, potrivit atât ca și locuință, dar mai ales pentru investiție”, însă, „necesită o renovare completă”, după cum se arată în anunț.  

Locul doi, înseamnă 100 de euro în plus. Astfel, este pusă la vânzare cu 20.000 de euro, o garsonieră confort III, în zona Casa Piraților, Manăștur. “Situată la etajul 4 într-un imobil cu 4 niveluri, dispune de o suprafață utilă de 11 mp. Este semidecomandată și compusă din: cameră, bucatărie, baie și hol. Beneficiază de geamuri termopan cu tâmplarie din PVC și ușă metalică la intrare. Imobilul a fost reabilitat in anul 2017. Se vinde complet mobilată și utilată.”, îi informează pe potențialii clienți agenția imobiliară în a cărei ofertă se află.

Poziția trei, în clasamentul celor mai ieftine locuințe din oraș este ocupată de un apartament cu 2 camere, la roșu situat pe Calea Turzii, pentru care se cer tot 20.000 de euro.