monitorulcj.ro Menu

Economie

Euro a pierdut aproape un ban în ultimele zile

Companiile au continuat și ieri să vândă valută pentru a putea să își achite impozitele și taxele, astfel că leul a cunoscut a doua ședință consecutivă de apreciere față de euro. În schimb, dolarul și francul au înregistrat creșteri.

Cursul euro a scăzut de la 4,6606 la 4,6539 lei, transferurile realizându-se între 4,653 și 4,661 lei. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,654 – 4,657 lei.

Este de așteptat ca începând de astăzi să asistăm la revenirea euro la pragul de 4,66 lei, pe fondul creșterii plasamentelor în monedă americană, investitorii fiind atrași de titlurile de tezaur americane, și reducerea celor în active considerate mai riscante, cum sunt monedele de la marginea zonei euro.

Media dolarului american a crescut de la 3,7828 la 3,7867 lei, cotațiile fluctuând între 3,785 și 3,80 lei.

Revenirea pe „roșu" a marilor burse a determinat creșterea cererii de monedă elvețiană, care este considerată drept un refugiu, ceea ce a făcut ca ea să se aprecieze la 1,151 – 1,154 franci/euro. Cursul a crescut de la 4,0372 la 4,0377 lei.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la stabilirea ratelor la creditele cu dobândă variabilă, precum cele de consum persoanl, a stagnat la 2,09%, iar cel la șase a scăzut la 2,40%. În schimb, indicii la nouă luni și 12 luni au stagnat la 2,46%, respectiv la 2,51%.

În regiune, moneda poloneză scădea față de euro la 4,169 – 4,188 zloți iar cea maghiară la 312,2 – 312,8 forinți.

Optimismul arătat de membrii Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane (FOMC) în privința evoluției pozitive a economiei SUA și a respectării țintei de inflație, așa cum rezultă din minutele ultimei întâlniri a FOMC, au indus în rândul investitorilor speranța că dobânda-cheie va fi majorată în cursul lunii martie. O astfel de măsură face dolarul și bonurile de tezaur americane mult mai atractive pentru plasamente.

În consecință, perechea euro/dolar a scăzut ieri la 1,2260 – 1,2307 dolari.

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a scăzut la 10.145,50 , comparativ cu 11.188,39 dolari, valoare stabilită miercuri.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00