Economie

Prețul locuințelor A EXPLODAT. Agent imobiliar: Tineri din București se mută masiv la Cluj, dar orașul nu mai are unde să se extindă

Un studiu dat publicității miercuri arată o creștere accelerată a prețurilor apartamentelor în primul semestru al anului 2017, iar Clujul conduce detașat în topul scumpirilor.

sursa foto panoramio.com sursa foto panoramio.com

Cu un plus de 10% la șase luni, Cluj-Napoca și-a reluat locul în clasamentul național al celor mai mari creșteri de preț; locuințele clujene costă azi, în medie, 1.372 de euro pe metru pătrat util, față de 1.247 de euro pe metru pătrat util la începutul anului – și, respectiv, față de 1.349 de euro pe metru pătrat la finele lunii mai (o diferență de 1,7%), arată autorii studiului.

În prima jumătate din 2017, apartamentele vechi din oraș s-au apreciat cu 9,6%, de la 1.279 la 1.402 euro pe metru pătrat (de menționat este însă că o creștere de 2,6% a avut loc doar în luna iunie). Apartamentele noi s-au scumpit însă cu 12,3% în decurs de șase luni (de la 1.184 la 1.330 de euro pe metru pătrat util), ceea ce a contribuit la micșorarea vizibilă a diferenței de preț față de piața veche.


Cele mai căutate cartiere rămân în continuare Gheorgheni, Zorilor, Centru şi Mărăşti. Nici Mănăşturul nu este omis de pe hartă, mai ales că acest cartier deţine un număr mare de proprietăţi datorită suprafeţei sale extinse.

Motivele pentru care asistăm la marea creștere economică și imobiliară din Cluj, care a întrecut capitala sunt diverse.


Monitorul de Cluj a stat de vorbă cu Tudor Marc, agent imobiliar, care a explicat contextul în care a avut loc creșterea imobiliară și mai ales a oferit previziuni pentru viitorul apropiat.

„Piața imobiliară clujeană a avut o creștere constantă a prețurilor începând cu anul 2012. În medie și în special din 2014, încoace, creșterea a fost între 5%-10% pe an. Față de acel moment de debut a majorării prețurilor, acum acestea au crescut cu 35%-40%.”, a spus Tudor Marc.


De ce cresc prețurile la imobiliare?

Factorii care explică majorarea prețurilor la locuințe sunt multipli și gravitează în jurul forței de muncă masive din oraș, care devine clientă pieței imobiliare.

În acest sens, Tudor Marc declară: „Dezvoltarea economică a orașului atrage o forță nouă de muncă, fie că ne referim la închieriere sau la achiziție. Salariile foarte mari în domeniile dezvoltate din Cluj și aici mă refer la IT, inginerie, contabilitate fac ca oamenii să își permită o chirie frumoasă într-un apartament bun, respectiv să-și achiziționeze un apartament.”


O altă explicație a creșterii prețului la imobiliare este reactivarea unui segment care a lipsit imediat după criză:

„Vorbim aici de segmente investiționale și aici mă refer la cumpărători de apartamente care nu sunt neapărat clujeni și majoritatea sunt din alte județe sau străini, care creează o cerere foarte mare pe piața imobiliară. Lanțul de universități din Cluj, alimentează orașul pe toate planurile economice și atrage ca un magnet tinerii”, a adăugat agentul imobiliar.


„Mulți oameni preferă să investească în imobiliare, decât să depună banii într-o bancă”

Motivul pentru care majoritatea oamenilor prefer să investească banii în locuințe este pentru că e mai avantajos și mai sigur. Acest lucru este alimentat de: „creditele foarte avantajoase la bănci, care au dobânzi din ce în ce mai mici. Dacă în 2009-2010 aveam dobânzi de 6-7% la euro, acum am ajuns la 3-4% la lei. Vorbim aici în special de programele Prima Casă, dar și Programele de Creditare Ipotecară. Având dobânzi foarte bune la credite, avem dobânzi foarte scăzute și la depozite și atunci de aici apare cererea imobiliară foarte mare”, a explicat pe larg Tudor Marc.

De obicei, când oamenii contribuie la o astfel de investiție pe termen lung, preferă apartamentele noi. Acestea s-au scumpit cu 12,3% în decurs de şase luni (de la 1.184 la 1.330 de euro pe metru pătrat util), ceea ce a contribuit la micşorarea vizibilă a diferenţei de preţ faţă de piaţa veche. Tudor Marc a remarcat: „Cumpărătorii preferă locuințele finisate, o dată încheiat contractul, aceștia doresc să se mute cât mai repede în noua locuință. Avem multe locuințe în construcții, care se vând încă de la stadiul de proiect.”

Capitala, în spatele Clujului

Faptul că în Cluj-Napoca sunt cele mai mari prețuri imobiliare din țară, ne determină să ne întrebăm: de ce aici se vând cele mai scumpe apartamente din țară? Sunt clujenii cei mai bogați dintre români?

Tudor Marc consideră că salariile încă se mențin mari în București. Ceea ce întoarce busola la 180 de grade este atmosfera mult mai liniștită din capitala Ardealului.

„Prețurile imobiliare din Cluj sunt mai mari decât cele din București, în primul rând pentru faptul că orașul este mai fain, oamenii sunt mai primitori. Acest aspect influențează mult deciziile tinerilor cumpărători. Sunt studenți care vin din București la Cluj la Universitate și se stabilesc aici”, a spus acesta.

Totuși Clujul, în comparație cu București, este foarte mic ca și limită administrativă. Tudor Marc este de părere că „orașul nu mai are unde să se extindă prea mult ca suprafață.”

Criteriile oamenilor atunci când își aleg o locuință

Chiar şi cu astfel de preţuri, se pare că în acest moment cererea este mult mai mare decât oferta. Suplimentarea Programului Prima Casă a influenţat într-un mod pozitiv boom-ul imobiliar. Despre procesul de acordare a Proiectului Prima Casă, agentul imobiliar a spus: „Procesul de acordare a creditului Prima Casă nu este deloc greoi. În general durează cam 2 luni, de la semnarea antecontractului cu vânzătorul și depunerea documentului integral la bancă”.

Cele mai căutate locuinţe rămân cele din sectorul rezidenţial. Mai exact apartamentele cu 2-3 camere cu preţuri cuprinse între 70.000 şi 90.000 de euro. Întrebat care sunt criteriile după care clujenii își aleg o locuință, Tudor Marc răspunde: „Se pare că bugetul rămâne în continuare principalul criteriu, la acesta adăugându-se finisarea imobilului şi dacă se poate locui în el imediat după cumpărarea lui. Apoi un cumpărător se va uita la zona în care este amblasat şi utilităţile de acolo, la suprafaţă şi la modul în care sunt compartimentate camerele”.

Previziunile lui Tudor Marc în domeniul imobiliar

Deși prețul locuințelor a înregistrat o creștere constantă în ultimii ani, totuși terenurile segmentului imobiliar sunt destul de mișcătoare și nesigure. Tudor Marc se abține să ofere previziuni pentru un viitor îndepărtat, deoarece scăderile și creșterile de preț depind de mulți factori și în general politici. Totuși pentru viitorul apropiat, acesta declară: „Eu prevăd că după acestă creștere continuă la care asistăm, va urma și o perioadă de echilibru pe piața imobiliară, iar oferta va fi direct proporțională cu cererea. Nu pot decât să constat și să analizez mai mult piața imobiliară din prezent”.

Momentan, după un avans de 0,5% în iunie la nivel național, suma medie estimată pentru apartamentele disponibile spre vânzare s-a majorat cu 6,7% în prima jumătate a acestui an, ajungând la 1.120 de euro pe metru pătrat util, faţă de 1.050 de euro pe metru pătrat util la finele lui decembrie 2016.

Monica Ostașuc

abonare newsletter