Economie

O nouă ședință cu euro la 4,56 lei

Acțiunile populiste, economice și fiscale, ale guvernului au menținut starea de presiune asupra leului, care rămâne cea mai fragilă monedă din regiune

Cursul euro, care a crescut vinerea trecută la 4,5654 lei, maxim care nu a mai fost înregistrat din octombrie 2012, a scăzut ușor, la 4,5627 lei.

Piața valutară s-a deschis la 4,558 lei, tranzacțiile realizându-se între 4,553 și 4,565 lei. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,557 – 4,56 lei, semn că euro s-a instalat în jurul pragului de 4,56 lei, mai jos cu circa 0,5% față de sfârşitul anului trecut. Reamintim ca maximul istoric de 4,6481 lei a fost atins în data de 3 august 2012, în plină criză politică datorată suspendării, la acea vreme, a preşedintelui Băsescu.


În opinia analiștilor BNR și-ar fi schimbat pragul de intervenție, care până de curând era la 4,54 – 4,56 lei, la 4,60 lei, măsură care ar avea darul de a frâna importurile și de a stimula exporturile, reglând totodată și diferențialul existent între nivelul salarial și cel al productivității muncii.

Reamintim ca cei de la Erste Bank au majorat estimarea pentru cursul leu/euro, susţinând că acesta va urca în decembrie până la 4,62 lei, comparativ cu alte anticipări de la începutul anului care indicau un culoar de 4,4 – 4,46 lei.


Cursul dolarului american a urcat de la 4,2396 la 4,2418 lei, cotațiile din piața valutară fluctuând între 4,225 și 4,246 lei.

Media monedei elvețiene, care se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,071 și 1,075 franci/euro, a scăzut de la 4,2598 la 4,2513 lei.


Monedele din regiune stagnau față de euro. Cea poloneză se tranzacționa între 4,281 și 4,292 zloți iar cea maghiară între 308,3 și 308,9 forinți.

Perechea euro/dolar se tranzacționa între 1,0734 și 1,0777 dolari. Moneda americană era fragilizată de tonul prudent al oficialilor Fed și de atitudinea protecționistă a echipei de la Casa Albă.


(Radu Georgescu)

Ultimele Stiri
abonare newsletter