Economie

Grindeanu: Proiectul legii salarizării unitare trebuie să devină lege la finalul trimestrului doi

Sorin Grindeanu a declarat sâmbătă, la Timișoara, că nu se vor abate de la programul de guvernare, iar proiectul legii salarizării unitare va deveni lege la sfârșitul trimestrului doi.

''În programul de guvernare, legea salarizării unitare — nu că nu ar fi foarte înaintată această lege — trebuie să devină lege la finalul trimestrului doi. Ne interesează foarte mult ca toată această perioadă de dezbateri, de întâlniri cu partenerii sociali — și au avut loc aceste întâlniri cu sindicate, cu confederații ale sindicatelor, cu tot ceea ce înseamnă parteneri — să fie o perioadă de dezbateri astfel încât construcția acestei piramide să fie una cât se poate de sănătoasă'', a răspuns premierul întrebărilor presei.
Legea salarizarii, pregatita de Ministerul Muncii, nu va mai avea clasele de salarizare de pana acum, ci se va baza pe functii, grade si gradatii. Noile reguli în salarizare, care vor aduce pentru bugetari lefuri mai mari cu 56% în medie, pe parcursul a patru ani, ar putea fi adoptate până în august, anul acesta.

Ultimele Stiri
abonare newsletter