monitorulcj.ro Menu

Economie

Primăria Cluj-Napoca are două posturi de IT-işi pe care nu le vrea nimeni, dar visează la titlul de “smart city”

Motivul este salariul mai mic decât cel mediu pe economie şi mult sub nivelul de salarizare din domeniu.

Se doreste ca orasul nostru sa devina unul inteligent

Printre priorităţile administraţiei locale se numără şi transformarea Clujului într-un oraş inteligent, dar transformarea în “smart city” nu are nicio şansă cu posturi vacante de IT-işti la primărie, potrivit specialiştilor din domeniu.

Utilizarea tehnologiei pentru reducerea birocrației, dar și pentru îmbunătățirea nivelui de confort al cetățenilor este unul dintre punctele pe care Primăria Cluj-Napoca le are în prim-plan, potrivit declaraţiilor edilului, Emil Boc.

Practic, printre alte avantaje, tehnologia ne poate ajuta să nu depindem de timp și de spațiu în raporturile normale cu instituția, plăţile sau sesizările făcându-se de pe telefonul mobil sau prin platforme specilaizate.

“Ce strategie să faci pe IT dacă tu nu poţi să-ţi acoperi necesarul de IT-işti?”

Punerea în aplicare a planurilor de informatizare n-are nicio şansă în condiţiile actuale, potrivit directorului NTT DATA România. Problema a intervenit la începutul săptămânii în discuţia dintre primar şi liderii clusterelor locale din IT.

“Am avut o întâlnire cu domnul Boc şi clusterele din IT. Zicea domnul Boc că are două poziţii de IT-işti, deschise de ani de zile şi pot să le dea 1.600 de lei salariu. Ce strategie să faci pe IT dacă tu nu poţi să-ţi acoperi necesarul de IT-işti? Degeaba merg firmle de IT din Cluj la primărie cu iniţiative, dacă primăria nu are o echipă puternică de oameni, cei mai deştepţi ar trebui să fie acolo, fiindcă să administrezi o comunitate cum este Clujul, un astfel de oraş, este o sarcină foarte grea. Acolo ar trebui să fie cei mai buni IT-işti, cei mai buni jurişti, cei mai buni arhitecţi. De ce? Fiindcă sunt servicii tehnice. Doar dacă ne gândim la infrastructură au nişte provocări formidabile, iar la salariile care se oferă acolo nu ştiu dacă oamenii care ar fi cei mai potriviţi îşi doresc să lucreze acolo”, explica Daniel Metz, CEO NTT DATA România, miercuri, în cadrul unei conferinţe care a avut loc la sediul companiei.

Antreprenorul a propus şi soluţii pentru rezolvarea problemei

„În iniţiativa pe care am avut-o la nivelul clusterelor de IT am propus să finanţăm, prin sponsorizări sau printr-o fundaţie, două posturi de oameni de IT, de oameni foarte valoroşi care să ajute primăria în interacţiunea cu firmele de IT care vor să sprijine municipalitatea. Firmele de IT îşi doresc să sprijine Primăria, este şi un element de mândrie să te implici în perfecţionarea infrastructurii de IT a oraşului, dar pentru aceasta, lor le lipsesc acei vizionari. Putem propunde tot felul de cloud-uri dacă nu sunt oamenii potriviţi acolo să le administreze, nu o să funcţioneze”, atrage atenţia Metz.

O nouă întâlnire, la sfârşit de lună

Liderii din IT au venit şi cu ideea aducerii unei firme de consultanţă care să-i ajute în acest demers şi se întâlnesc din nou la sfârşitul lui februarie pentru discuţii.

“Ne întâlnim în 28 la primărie, domnul primar a avut iniţiativa de a constitui un grup consultativ format din reprezentanţi ai celor două clustere mari. Eu am propus să facem o inventariere a ce avem în momentul de faţă, să aducem o firmă de consultanţă care a mai avut astfel de proiecte fiindcă e greu să desenezi strategia de IT pentru un oraş cum e Clujul dacă nu ai făcut lucrul acesta şi ştiu că este o strategie făcută acum doi-trei ani. Propunerea mea este de a o actualiza, astfel încât să facem un progres tehnologic foarte rapid, să vedem ce mai este de actualitate, ce nu mai este, să definim ceea ce se vrea în următorii ani şi să plătim noi clusterele o firmă de consutanţă internaţională care să facă lucrul acesta. Am putea să-l facem noi româneşte, dar hai să vină cineva care a mai făcut lucrul acesta pentru un oraş mare european şi dacă tot vrem să sprijinim comunitatea, să punem cardul pe masă şi să plătim specilaiştii care să ne spună unde să ajungem şi pe urmă firmele de IT să fie implicate în implementarea acelei strategii”, detaliază CEO-ul fostei EBS România.

Ce proiecte are pe masa de lucru Primăria pentru a deveni o „administrație inteligentă”

Utilizarea de senzori în asfalt care să anunțe Poliția locală că sunt parcate mașini în locuri interzise sau aplicații pentru mobil care să le spună călătorilor în cât timp ajunge autobuzul sau dacă sunt locuri libere într-o anumită parcare din oraș, sunt doar câteva dintre ideile în curs de implementare enunțate de primarul Emil Boc la o dezbatere pe tema orașelor inteligente, desfășurată în luna noiembrie a anului trecut, la Cluj-Napoca.

 „Primăria este în proces de cumpărare a 10 autobuze electronice, vrem să extindem sistemul de camere, să extindem controlul inteligent al iluminatului public, să introducem programarea on-line pentru spitalele municipalității, o aplicație care să ofere informații în timp real despre sistemul de circulație a mijloacelor de transport în comun, afișarea pe o aplicație mobilă a numărului de locuri disponibile în parcările din Cluj, de asemenea posibilitatea de a face plata pentru parcare și de a primi un cod prin care să fie recunoscut numărul de mașină când intri în parcare pe baza unor camere video, acestea vor fi implementate începând cu 2017, de asemenea vrem montarea unor senzori de asfalt care să ne ofere informații cu privire la parcările interzise, și mă refer în special la stațiile de transport în comun”, a declarat atunci edilul.