monitorulcj.ro Menu

Economie

Moneda euro pierde teren după referendumul din Italia

Moneda euro a scăzut luni în favoarea dolarului după rezultatul referendumului din Italia, ajungând la cel mai mic nivel înregistrat din martie 2015, de 1,0507 dolari, potrivit BBC.

Scăderea monedei euro a continuat după ce prim-ministrul Italiei, Matteo Renzi, a anunţat că va demisiona.

Analiştii susţin că desfăşurarea evenimentelor este privită cu precauţie de către investitori, dar nu cu panică. "Fie pieţele au devenit imune la riscul politic, fie acestea cred că problema italiană va mocni; chiar dacă preşedintele nu poate forma un guvern, el are la dispoziţie 70 de zile pentru a încerca, iar acest lucru pare îndepărtat în acest moment", a spus Kathleen Brooks, director de cercetare la City Index Direct.

Totuşi, economia italiană este într-un punct sensibil, iar o perioadă de incertitudine politică ar avea un impact semnificativ.

Analiştii sunt îngrijoraţi de industria bancară din Italia, care prezintă vulnerabilităţi din punctul de vedere al credibilităţii. Multe bănci se confruntă cu datorii şi au nevoie de refinanţare, iar aceasta ar fi îngreunată de o criză politică.

Mai mult, dimensiunea datoriei guvernamentale reprezintă un alt motiv de îngrijorare. Împrumuturile guvernamentale sunt unele dintre cele mai mari din zona euro, în funcţie de datele analizate.