Economie

Cum va afecta alegerea lui Donald Trump piețele, în opinia economiștilor clujeni

Pieţele mondiale au reacţionat violent la vestea că Donald Trump a câştigat alegerile din SUA: dolarul a scăzut, aurul a crescut semnificativ, petrolul şi cuprul au scăzut, iar titlurile trezoreriei ameriane au scăzut şi cu 20 de puncte de bază.

Asa cum si Brexit-ul a luat prin surprindere mare parte a piețelor internaționale și în consecință și actorii pieței de capital din România și rezultatele alegerilor din Statele Unite surprind piețele.

„Pe măsura sosirii rezultatelor care îl dădeau câștigător pe Trump în cursa electorală, în aceasta dimineață bursele lumii au fost cuprinse de panică, ordinele de vânzare ducând cotațiile cu câteva puncte procentuale sub nivelul închiderii de ieri. Astfel, in Asia indicele Nikkei a închis cu un minus de 5.36% iar bursele Europei au deschis ședința de tranzacționare cu  scăderi importante. Pentru ca evoluția Bursei de la București este corelată cu evoluțiile internaționale, aceasta a urmat aceeași direcție, deschizând ședința de tranzacționare cu un minus de 2.1%, însă după trecerea primului val de panică, aceasta a recuperat până la un minus de 1% după prima oră de tranzacționareˮ, povestește Ioana Sechel, Analist BRK Financial Group, pentru Monitorul de Cluj.


 Investitorii „calcă pe tărâmuri mișcătoareˮ 

Dacă sentimentul de panică din piață nu se va diminua ne putem aștepta la surprize din cele mai nefaste. „La nivel global, piețele financiare se caracterizează azi printr-o volatilitate ridicată, la fel si cea a României. Pentru viitorul apropiat mă aștept ca volatilitatea în piețe să persiste, generând astfel un risc crescut pentru investitori, însă pe de alta parte oferind oportunități speculatorilor. Așa cum era de așteptat într-o situație economică mondială incertă dominată de temeri serioase pentru viitor, prețul aurului si al argintului la nivel global au început să crească substanțial, în timp ce prețul petrolului a marcat scăderi importante. Aș puncta aici faptul că în caz de accentuare a sentimentului de panică în piață, efectele pot fi dintre cele mai nefaste.  Cu Donald Trump în funcția de președinte, Statele Unite vor trebui să continue eforturile de a depăși efectele crizei economice. Aș putea spune ca acest lucru va fi dificil în viitorul apropiat, mai ales in contextul noii ordini mondiale ˮ, explică Ioana Sechel.

Iosif Pop: Situația este una temporară

„Pe termen scurt vor fi situații de derută, de urcări, de coborâri și la cotațiile monedelor și la cotațiile acțiunilor și ale titlurilor de stat, ale bond-urilor, dar pe termen lung cred că lucrurile sunt clare, națiunea americană nu este străină de alegeri surpriză, să ne aducem aminte că și alegerea lui Barack Obama a fost la momentul respectiv o surpriză. Așteptarea mea, în ceea ce îl privește pe Donald Trump este cât se poate de pozitivă. Cred că va fi preocupat ca bunăstarea să ajungă la cât mai mulți americani și implicit în lume. Oricum trebuie să așteptăm 2,3 luni pentru a vedea opțiunile sale efective, care s-ar putea să difere de cele prezentate în campania electorală ˮ, este de părere Iosif Pop, membru al Consiliului Civic Local (CCL) Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter