Economie

Centru de specialitate în IT în Cluj, într-o reţea globală de computere

Mai mulți specialiști IT români de la Paris au în plan crearea unei rețele de centre de specialitate, menită să reunească și să susțină românii din domeniul tech, aflați atât în țară, cât și în străinătate.

Sursa foto: www.shutterstock.com Sursa foto: www.shutterstock.com

În acest fel, prin intermediul „Romanian IT — comunitatea globală a românilor din tech”, țara își propune să devină primul stat din lume care reușește să creeze o rețea de centre menită să reunească specialiștii în IT din țară și de peste hotare.

Românii, o forţă la nivel internaţional

„Este deja de notorietate profesionalismul și chiar influența IT-iștilor români angajați la companii internaționale din Statele Unite, Marea Britanie sau Franța, iar după mulți ani în care am pus umărul la ridicarea imperiilor financiare ale străinilor, ne-am gândit că a venit vremea să folosim acest potențial și pentru promovarea sectorului IT românesc. Nucleul deja s-a format, suntem o echipă puternică în Paris, însă vom deschide și alte centre în orașe cu concentrație mare de specialiști IT români, precum: București, Cluj-Napoca, Iași, Tg. Mureș, Timișoara, Londra, Berlin, San Francisco, New York etc., fiecare locație replicând structura de organizare folosită în momentul de față în centrul de la Paris. Ne dorim să dezvoltăm o comunitate care să funcționeze pe principiile open source, open exchange, open participation, cu scopul de a promova specialiștii și întreg sectorul IT românesc la nivel internațional. Până la finele anului 2017, Comunitatea și-a propus să înregistreze peste 2.500 de specialiști români în IT răspândiți în toată lumea, care să poată colabora într-un cadru organizat, iar România să poată deveni cu adevărat o forță în acest domeniu”, susține Valentin Maior, unul dintre coordonatorii Comunității Globale a Românilor din Tech.


IT-ul, tot mai vital economiei

Potrivit lui Valentin Maior, misiunea „Romanian IT” este de a dezvolta un cadru care să reunească și să susțină românii din tech, din țară și din străinătate, antreprenoriatul și întregul sector IT românesc la nivel internațional, în vederea creșterii competitivității pe piața globală și implicarea în proiecte cu potențial de îmbunătățire a serviciilor publice și a societății.

Conform sursei citate, în cadrul comunității globale, se vor organiza periodic conferințe cu tematică (tehnică, antreprenoriat, schimburi de experiență), iar intenția este ca, anual, să aibă loc evenimente de business matchmaking, atât în România, cât și în centrele internaționale administrate de către IT-iști români. În plus, în cadrul acestor conferințe va fi promovat întreg sectorul IT românesc, de la companii, startup-uri până la produse IT dezvoltate de către specialiști independenți și companii românești.


1 din 25 de clujeni lucrează în IT

Oraşul nostru se poate bucura de o adevărată industrie IT. Zeci de mii de oameni lucrează pentru companii străine care au văzut Clujul ca pe o “comoară” a creierelor. Anual, câteva mii de tineri termină facultăţi în domeniul tehnologiei la Cluj, aceştia având cunoştinţe foarte apreciate de către străini.

Cluj-Napoca are cei mai mulţi specialişti IT la nivelul întregii populaţii a oraşului, 1 din 25 de clujeni lucrând în acest domeniu.


Circa 14.000 de companii IT îşi desfăşoară, în prezent, activitatea în România, iar aproximativ 50% dintre ele sunt localizate în Bucureşti şi Cluj-Napoca, arată un studiu recent referitor la industria IT naţională.

Potrivit studiului, toate companiile care activează pe nişa de IT şi tehnologie din România au generat, în 2014, venituri cumulate de 4 miliarde de euro şi oferă locuri de muncă permanente pentru 75.500 de angajaţi. Salariul mediu net la jumatătea anului 2015, declarat de către reprezentanţii companiilor în cadrul studiului, este de circa 2.600 lei.


În România, contribuția sectorului IT în Produsul Intern Brut (PIB) a ajuns, în 2015, la 6% cu potențial de creștere de până la 10% în următorii ani, avansând odată cu valul internațional, lucru care i-a determinat pe tot mai mulți specialiști IT români din întreaga lume să conlucreze pentru proiecte autohtone sau chiar să ia în calcul posibilitatea reîntoarcerii acasă.

Topul companiilor, în continuă schimbare

Un studiu de specialitate publicat în luna august 2016 de către Statista, citat de Comunitatea Globală a Românilor în Tech, la nivelul anului 2006, într-un top al celor mai importante companii din lume, domeniul IT era reprezentat doar de compania Microsoft, în schimb marii jucători erau din domenii, precum: petrol, energie și servicii financiare. În 2016, situația s-a schimbat radical, piața mondială fiind acaparată de companii din domeniul IT, precum Apple, Facebook, Microsoft, Amazon sau Alphabet, care au generat încasări de peste 2.000 de miliarde de dolari de la începutul anului curent.

Etichete: it
Ultimele Stiri
abonare newsletter