monitorulcj.ro Menu

Economie

Orașele cu cele mai ieftine vs. scumpe apartamente din România. Pe ce loc se află Clujul?

Orașele mari din România reprezintă etalonul pentru evoluția pieței imobiliare. Aici locuințele sunt mai scumpe, dar și oferta e pe masură. Însa cine se află la polul opus? Care sunt locurile unde găsim cele mai ieftine sau scumpe apartamente?

Dacă ești sătul de aglomerația din capitală sau de forfota din Cluj-Napoca, atunci poți lua în considerare să te muți în Reșița. Cel putin dintr-un punct de vedere, reședința judetului Caraș-Severin are un mare avantaj: este orașul cu cele mai ieftine locuințe din țara noastră.

Potrivit datelor portalului Imobiliare.ro remise la solicitarea Ziare.com, prețul mediu cerut de proprietarii de apartamente și garsoniere din Reșița a fost, în iulie 2016, de 407 euro pe metrul pătrat. Suma este de 3 ori mai mare față de Cluj-Napoca, unde se găsesc cele mai scumpe locuințe din România.

Remarcăm și faptul că Reșița se află la o distanță considerabilă de Târgoviște, al doilea oraș din țară cu apartamente ieftine, unde prețul mediu este de 500 euro/mp. Zalău primește medalia de bronz, cu 502 euro/mp, în timp ce Satu Mare - aflat pe locul al patrulea - se remarcă printr-o scumpire semnificativă față de anul trecut, de 6,41%, până la 530 euro/mp. Clasamentul orașelor cu cele mai ieftine apartamente e completat de Bistrița, unde prețul mediu cerut de vânzători este de 556 euro/mp.

Topul orașelor cu cele mai ieftine apartamente și evoluția prețurilor (iulie 2016 versus iulie 2015)

Reșița - 407 euro/mp (+1,96%)

Târgoviște - 500 euro/mp (-1,76%)

Zalău - 502 euro/mp (identic)

Satu Mare - 530 euro/mp (+6,41%)

Bistrița - 556 euro/mp (+5,03%)

Orașele care se află la polul opus

În Cluj-Napoca se găsesc cele mai scumpe apartamente. Aici, prețul mediu cerut de vânzători în iulie 2016 a fost de 1.214 de euro/mp. Asta înseamnă că față de aceeași perioadă a anului trecut, locuințele s-au scumpit cu 13%. Bucureștiul nu se lasa mai prejos și ocupă locul al doilea, cu o medie de 1.131 euro/mp, în creștere cu 5% comparativ cu a doua lună de vară din 2015. Capitala e urmată de Timișoara, care a consemnat un avans de 11,2%, până la 1.000 euro/mp. Orașul de pe Bega e urmat îndeaproape de Constanța și Brașov.

Topul orașelor cu cele mai scumpe apartamente și evoluția prețurilor (iulie 2016 versus iulie 2015)

Cluj-Napoca - 1.214 euro/mp (+13%)

București - 1.131 euro/mp (+5%)

Timișoara - 1.000 euro/mp (+11,2%)

Constanța - 956 euro/mp (+5,6%)

Brașov - 898 euro/mp (+3,5%)