Economie

Corporatiştii şi pensionarii migrează dinspre oraş spre sat. Datele statistice care arată că România devine tot mai rurală

Peste 100.000 de români se mută de la oraş la sat în fiecare an, iar din rural către urban vin cu 27% mai puţini.

sursa foto libertatea.ro sursa foto libertatea.ro

Potrivit unei analize socio-demografică făcută de Ziarul Financiar, plecarea românilor la muncă în străinătate, stresul ora­şelor şi crizele economice accen­tuează un trend în­ceput în 1997: oamenii de la sate preferă să meargă să lucreze în străinătate în loc să accepte o slujbă în oraş şi de aceea numărul celor care pleacă din sat în oraş e mai scăzut, în timp ce corporatiştii încep să-şi dezvolte mici afaceri sau să-şi construiască case la ţară.

Această ruralizare nu ajută foarte mult economia, pentru că se înlo­cuieşte, de exemplu, un venit de 6.000 de lei brut dintr-un oraş dezvoltat care se consumă pe credite, combustibil şi alimente cu un venit mai redus, în timp ce alimentele de la sate provin din auto­consum.


Aproximativ 107.000 de locuitori români s-au mutat de la oraşe la sate în 2015, în timp ce mai puţin de 78.000 de oameni au plecat de la sate la oraşe, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică.

Spre comparaţie, în 1990 numărul românilor care plecau de la oraşe la sate era de patru ori mai mic, în timp ce migraţia rural-urban era de şapte ori mai mare. Cum se explică această situaţie?


„Dacă ne uităm la demografia celor două medii de rezidenţă, vedem că din zona rurală forţa de muncă a migrat în mare parte în străinătate în primul rând din motive economice, iar acest lucru a condus la o diminuare a potenţialului migraţiei de la rural la urban pe plan intern. Oamenii din mediul rural care au migrat au preferat să-şi maximizeze şansele mergând în exteriorul ţării decât să emi­greze într-un oraş din România“, a explicat prof. univ. dr. Mo­nica Roman, de la Departamentul de Statistică şi Econo­me­trie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

abonare newsletter