Economie

Câte miliarde de euro au românii în bănci?

De teama unei noi căderi economice grave, românii au pus deoparte 10 miliarde de euro în depozite bancare din 2009 până în prezent, astfel încât banii din bănci ai persoanelor fizice au ajuns la 31 mld. euro.

Populaţia avea anul trecut active financiare brute de peste 500 mld. lei (circa 100 mld. euro), din care aproxi­ma­tiv o treime, peste 140 mld. lei (31 mld. euro), sunt plasate în depozite la bănci, după cum reiese din datele BNR, informează ZF.RO. Restul activelor financiare este reprezentat de numerar, acţiuni, fonduri de pensii, mutuale şi alte tipuri.

Comparativ cu anul 2009, sumele eco­nomisite de români la bănci s-au ma­jorat cu peste 45%, adică au crescut de la 21 mld. euro la 31 miliarde de euro (în echivalent), în timp ce creditele acor­­date de bănci persoanelor fizice au ră­mas la 25 mld. euro. Astfel, popu­­laţia a trecut de la poziţia de net de­bitor la cea de net creditor faţă de sistemul bancar.


Banca centrală susţine că situaţia fi­nan­ciară a populaţiei s-a îmbunătăţit, dar atenţionează că accelerarea cre­di­tării în condiţiile în care ratele de do­bândă sunt la minime istorice reclamă o atenţie deosebită din perspectiva stabilităţii financiare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter