Economie

Euro a scăzut cu un ban

Cei care au mizat pe depăşirea de către euro a pragului de 4,50 lei, care a fost testat de mai multe ori în ultimele două săptămâni, au început să îşi închidă poziţiile, astfel că leul s-a întărit cu circa un ban.

Cursul euro a scăzut de la 4,4960 la 4,4882 lei, într-o şedinţă care s-a deschis la maximul de 4,4980 lei, nivel foarte apropiat de cel de la închiderea de miercuri. Au urmat ordine de vânzare de euro iar cotaţiile au coborât până la 4,4850 lei. La ora 14:00, tranzacţiile se realizau între 4,4860 şi 4,4890 lei.

După decizia de politică monetară prin care dobânda-cheie a fost coborâtă la noul minim istoric de 2,5%, guvernatorul BNR  a declarat că „leul este o monedă vie şi reacţionează (…) Suntem în continuare pregătiţi, ca şi anul trecut, să acţionăm rapid pe piaţă, dacă apar dezechilibre”. Mugur Isărescu a afirmat că nu există fundamente pentru mişcări ample şi că banca centrală nu este deranjată de fluctuaţii de până la 5%.


Dolarul american continuă să se aprecieze faţă de moneda unică, ceea ce a provocat o nouă creştere a cursului său, de la 3,7963 la 3,8131 lei. O medie mai ridicată, de 3,8343 lei, a fost atinsă în data de 24 iulie 2012.

Cursul francului elveţian a scăzut, în ton cu evoluţia euro, de la 3,7437 la 3,7372 lei.


Monedele din regiune se apreciau, la rândul lor, faţă de euro. Cea poloneză se tranzacţiona la 4,289 – 4,302 zloţi iar cea maghiară la 317,5 – 318,4 forinţi.

Scăderea luna trecută, după primele estimări ale Eurostat, a ratei inflaţiei din zona euro în teritoriu negativ, pentru prima oară din septembrie 2009, după ce preţurile la energie s-au redus cu 6,3%, a menţinut perechea euro/dolar pe depreciere.


Euro a scăzut până la 1,1763 dolari, cel mai scăzut nivel de la începutul lui decembrie 2005, investitorii fiind tot mai siguri că BCE va declanşa propriul program de relaxare cantitativă, prin care va emite monedă pentru a putea achiziţiona obligaţiuni de stat şi ale companiilor din zona euro.

În piaţa la termen de la Sibiu euro se tranzacţiona pe martie la 1,1808 dolari.


Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00

abonare newsletter