monitorulcj.ro Menu

Economie

Fiscul sperie copiii şi le trimite notificări de plată. Care este situaţia la Cluj

Direcţia Finanţelor Publice Argeş a transmis înştiinţări prin care aproape 11.000 de copii din judeţ, inclusiv minori cu dizabilităţi, sunt anunţaţi că trebuie să achite contribuţii la asigurările de sănătate pentru alocaţiile primite de la stat, suma anunţată că trebuie restituită fiind de 39 lei, din cuantumul de 42 lei al alocaţiei, conform televiziunii publice.

sursa foto economica.net

Fiscul argeşean consideră că alocaţiile copiilor sunt venituri, aşa că trebuie să plătească şi contribuţii la asigurările de sănătate.

Reprezentanţii Fiscului spun că vina este a programului de calculator care i-a identificat pe copii că au datorii la stat şi că deciziile de impunere au fost generate în urma unor rulări ale unor programe emise de Direcţia Generală a Tehnologiei Informaţiei din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

Şi presa locală din Alba a informat că mai mulţi părinţi au primit acasă somaţii de plată de la Finanţe pentru plata unor sume privind copiii minori, adresele referindu-se la venituri realizate în anul 2012, aferente unor "investiţii" şi contribuţii de sănătate.

Chestionaţi în legătură cu această situaţie, reprezentanţii Finanţelor clujene au precizat că în judeţul Cluj nu au fost trimise astfel de notificări, considerând întreaga situaţie “o aberaţie”.

“Doamne fereşte să trimitem aşa ceva copiilor din municipiu şi din judeţul Cluj. Nu se pune problema de aşa ceva. Copilul care beneficiază de alocaţie nu are nicio obligaţie către fisc. Alocaţiile nu sunt impozabile. Nu trebuie să lucrezi în finanţe sau să cunoşti legi, este de bun simţ. Am înţeles că la Argeş ear fi vorba de o eroare informatică. Este o aberaţie întreaga situaţie”, transmit reprezentanţii Finanţelor Cluj.

Ministrul Finanţelor şi şeful ANAF au luat măsuri ca înştiinţările de plată a taxelor pentru alocaţie, transmise copiilor, să fie oprite, a declarat premierul Victor Ponta, precizând că aşteaptă să i se comunice însă şi cine trebuie sancţionat şi cum pot fi evitate noi astfel de cazuri.

"Este nevoie de debirocratizarea şi desţelenirea tuturor inadvertenţelor - ca să nu spun prostiilor - din legislaţie. Îmi cer scuze şi îmi pare rău când am văzut că s-au trimis la copii să plătească taxe pentru alocaţie. Vreau să anunţ foarte clar că ministrul Finanţelor şi şeful ANAF au luat măsuri şi lucrurile astea încetează de azi, dar eu vreau până mâine să îmi spuneţi pe cine sancţionăm şi cum îndreptăm să nu se mai întâmple în viitor asemenea prostii", a spus Ponta, în faţa presei.

ANAF a comunicat, miercuri, că reprezentanţii conducerii agenţiei au transmis cǎtre unitǎţile de administrare fiscalǎ o circularǎ prin care s-a suspendat regularizarea contribuţiilor de asigurǎri sociale de sǎnǎtate pentru veniturile obţinute din dobânda bonificatǎ de bǎnci, pentru alocaţiile de stat pentru copii, neridicate din conturile bancare.

"Precizǎm, încǎ o datǎ, cǎ obiectul impunerii nu ίl constituie alocaţia de stat pentru copii, ci veniturile din dobânzile bancare realizate de persoanele care nu şi-au ridicat alocaţiile din conturi", arată ANAF, într-un comunicat.