monitorulcj.ro Menu

Economie

Dolarul a trecut de 3,60 lei

Aprecierea constantă a monedei americane faţă de cea europeană, coroborată cu evoluţia raportului euro/leu, au provocat creşterea cursului dolarului la un nou maxim.

Acesta a urcat ieri cu mai mult de 1%, de la 3,5865 la 3,6246 lei, o medie mai ridicată înregistrându-se în data de 21 august 2012. Faţă de sfârşitul anului trecut creşterea este de aproape 11,5%.

Tensiunile apărute în cadrul negocierilor dintre guvern şi FMI, au provocat încă de vinerea trecută deprecierea leului, cotaţiile crescând aproape de 4,44 lei. În aceste condiţii cursul euro a urcat de la 4,4315 la 4,4419 lei, medie care reprezintă maximul ultimelor două săptămâni.

Piaţa s-a deschis la 4,4390 lei, nivel apropiat de cel de la închiderea de la finalul săptămânii trecute, tranzacţiile realizându-se apoi între 4,4350 şi 4,4440 lei. La ora 14:00 cotaţiile erau de 4,4370 – 4,44 lei.

Cursul francului elveţian a urcat de la 3,6860 la 3,6940 lei.

Monedele din regiune se depreciau faţă de euro, mai puţin decât leul. Cea poloneză se tranzacţiona la 4,158 – 4,166 zloţi iar cea maghiară la 305,8 – 306,9 forinţi.

Perechea euro/dolar îşi continua deprecierea, ea coborând ieri până la 1,2247 dolari, nivel care nu a mai fost atins de la jumătatea lui august 2012.

Aprecierea dolarului este consecinţa evoluţiei pozitive a pieţei muncii americane, unde luna trecută au fost create 321.000 noi locuri de muncă iar şomajul a scăzut la 5,8%.

În aceste condiţii, analiştii anticipează o creştere mai rapidă a dobânzilor din SUA, ceea ce va face mult mai atractive investiţiile în moneda americană.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe martie la 1,2262 – 1,2284 dolari iar uncia de aur cu scadenţa la finele lunii la 1.193 – 1.196 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.