monitorulcj.ro Menu

Economie

O afacere „crudă” testează apetitul clujenilor pentru dulciuri sănătoase

O clujeancă a pariat anul acesta pe un start-up de nişă – o cofetărie raw vegană – şi la doar câteva luni de la lansare are deja planuri de extindere.

Cristina Stancu deschis anul acesta prima cofetărie raw-vegană din Cluj-Napoca

Cristina Stancu, o clujeancă cu experienţă în management, a deschis în vara acestui an prima cofetărie raw-vegană din Cluj-Napoca. Dulciurile vândute sunt realizate fără niciun fel de produse de origine animală, nu sunt preparate termic şi nu conţin zahăr. Astfel, produsele sunt preparate în principal doar din fructe, seminţe, nuci şi diverse tipuri de miere. Iar ideea a „prins” la clujeni.

A testat mai întâi pe familie şi prieteni

Cristina Stancu spune despre ea că este în primul rând o mamă preocupată de alimentaţia fetiţei ei, Ana, acum în vârstă de trei ani. De altfel, de la această preocupare de-a sa a pornit şi ideea afacerii. „Am deschis afacerea aceasta în momentul în care mi s-a terminat concediul de creştere a copilului. Ştiam că vreau să fac ceva pe cont propriu, ceva care să-mi permită un orar mai flexibil şi care să mă bucure. De altfel, eu îmi doream să am propria afacere încă din adolescenţă. Am început să fac deserturi raw-vegane mai întâi acasă, pentru Ana, deoarece nu doream să o privez de micile plăceri ale copilăriei, dar doream foarte mult ca aceste deserturi să fie unele sănătoase. Iar reacţia familiei, dar şi a prietenilor care gustau dulciurile raw-vegane, m-a determinat să mă gândesc la o afacere pe această nişă”, povesteşte Cristina Stancu. Cofetăria a fost deschisă în luna august a acestui an iar în prezent are patru angajaţi.

Investiţie doar din fonduri proprii

În timp ce multe afaceri de acest gen încep la scară mai mică, în propria bucătărie, Cristina Stancu a preferat să parieze tot ce avea pe ideea sa şi a deschis cofetăria într-unul din centrele comerciale din Cluj-Napoca.  Iar investiţia a fost doar din fonduri proprii. Deşi recunoaşte că la început a avut emoţii în legătură cu succesul pe care îl va avea această afacere, Cristina Stancu a preferat să vadă partea plină a paharului. „Am investit tot ce am avut în acest proiect. Dar până la urmă anxietatea e un lucru benefic, care te stimulează foarte mult. Şi în momentul în care îţi asumi faptul că există şi posibilitatea să pierzi, atunci eşti liber să mergi înainte. Am stat şi-am stat şi m-am gândit mult până să încep proiectul acesta. Dar eu cred că orice experienţă este pozitivă, iar dacă pierzi, înveţi. Anxietatea este benefică, mă stimulează”, spune Cristina Stancu, care în acest moment urmează şi un master de psihologie.

O nişă cu tot mai mulţi clienţi

În ceea ce priveşte cererea de pe această nişă, antreprenoarea spune că aceasta este în creştere. Iar clienţii ei nu sunt doar mame care doresc să le ofere dulciuri sănătoase copiilor. „Într-adevăr, o parte din clienţi sunt mame, respectiv copii. Dar sunt şi foarte mulţi adulţi care hotărăsc să nu mai mănânce deloc zahăr, de exemplu, sau persoane care au decis să mânânce sănătos. Inclusiv bărbaţi”, spune Cristina.

În ceea ce priveşte veniturile categoriei de clienţi care optează pentru dulciurile raw-vegane, acestea sunt în general peste medie. Iar asta şi pentru că o astfel de prăjitură este mai scumpă decât cele „normale”, datorită ingredientelor folosite.

Ca planuri de viitor, clujeanca vizează deschiderea a încă unei cofetării de acest fel  în oraş, iar până atunci doreşte lărgirea gamei de produse comercializate.