monitorulcj.ro Menu

Economie

Majorare de capital la Cemacon

Producătorul clujean de cărămizi Cemacon va emite 88 milioane de acţiuni noi în cadrul unei majorări de capital.

Compania Cemacon Cluj-Napoca urmează să îşi majoreze capitalul social prin emiterea a 88 milioane de acţiuni noi, cu o valoare nominală de 0,1 lei/titlu, potrivit unui anunţ remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Astfel, valoarea totală a emisiunii va fi de 8,8 milioane de lei. Majorarea de capital a fost aprobată de acţionarii companiei în luna martie şi se va derula în perioada 14 octombrie – 13 noiembrie. Majorarea se va realiza într-o singură etapă, noile acţiuni fiind oferite spre subscriere doar acţionarilor societăţii înscrişi în Registrul Acţionarilor la data de 15 aprilie 2014, se arată în anunţul postat pe BVB.

Majorarea capitalului a fost precedată de diminuarea acestuia cu 98%, de la circa 26,2 milioane de lei la puţin peste 525.000 lei. Diminuarea capitalului social a avut ca scop acoperirea pierderilor pe care societatea le-a înregistrat în ultimii ani. Astfel, în perioada 2009 – 2012, producătorul de cărămizi a înregistrat pierderi contabile cumulate de circa 33,6 milioane de lei, la acestea adăugându-se pierderi de 6,5 milioane lei în 2013.

Cu toate acestea, pentru primele şase luni din acest an, compania a raportat primul semestru cu profit din ultimii trei ani. În plus, Cemacon a decis să redeschidă începând de anul viitor fabrica din Zalău, care nu mai funcţionează din 2011. „Până la sfârşitul anului avem de încheiat procesul de restructurare financiară şi atingerea ţintelor de creştere a cifrei de afaceri şi a profitului operaţional, cu 31%, respectiv 28% faţă de 2013”, a declarat Liviu Stoleru, directorul general al Cemacon.

În prezent, acţionarul majoritar al producătorului de cărămizi este fondul de investiţii KJK Fund II SICAV-SIF, care deţine 34% din acţiuni. Societatea Consultanţă Andrei & Andrei are o participaţie de 21,4%, iar firma clujeană de brokeraj SSIF Broker deţine 17,8% din acţiuni.