Economie

Cine sunt cei mai mari acţionari ai Electrica?

BERD şi ING au devenit cei mai mari acţionari privaţi ai Electrica după încheierea ofertei publice iniţiale, prima privatizare realizată pe Bursă şi cea mai mare listare din istoria BVB.

BERD şi ING au devenit cei mai mari acţionari privaţi ai Electrica BERD şi ING au devenit cei mai mari acţionari privaţi ai Electrica

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a devenit al doilea cel mai mare acţionar al Electrica după statul român, investind 75 milioane euro în oferta publică iniţială încheiată miercuri, iar al treilea acţionar este grupul financiar olandez ING, potrivit ministrului delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

„Al doilea acţionar al Electrica, după stat, este Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, cu 75 milioane euro, iar al treilea este ING, care a participat prin mai multe entităţi”, a explicat Nicolescu.


Electrica a atras 1,95 miliarde lei (444,3 milioane euro) prin oferta publică iniţială derulată în perioada 16-25 iunie, preţul final rezultat din operaţiune fiind de 11 lei pe acţiune, adică preţul minim stabilit prin prospect. Intervalul de preţ stabilit în prospectul ofertei Electrica a fost de 11 - 13,5 lei/acţiune.

La preţul final din ofertă, capitalizarea bursieră a Electrica este de 3,81 miliarde lei.

abonare newsletter