monitorulcj.ro Menu

Economie

Euro la minimul ultimelor nouă luni

Tendința de apreciere a leului apărută la finalul ședinței de miercuri a continuat ieri, astfel că cursul euro a scăzut, după trei zile consecutive de depreciere, de la 4,4378 la 4,4170 lei, cea mai redusă medie începând cu 6 august 2013.

Piaţa s-a deschis 4,4240 – 4,4270 lei, valori apropiate de cele de la închiderea de acum două zile. Vânzările de valută s-au accelerat treptat astfel că la ora 14:00 tranzacţiile se realizau la 4,41 – 4,4130 lei, maximul zilei fiind de 4,4290 lei.

Aprecierea leului era pusă de dealeri pe seama capitalurilor străine care caută randamente mai ridicate, după ce au ieşit de pe pieţele din Ucraina şi Rusia,odată cu escaladarea conflictului din zonă. Reamintim că săptămâna trecută Standard&Poor's a plasat ratingul României în categoria „investment grade”, cu perspectivă stabilă, la mai bine de şase ani de la începerea crizei economice mondiale.

La aceasta s-ar fi adăugat şi datele pozitive privind recolta agricolă la nivelul Uniunii Europene.

Cursul dolarului american a scăzut de la 3,2380 la 3,2280 lei iar cel al francului elveţian de la 3,6318 la 3,6160 lei.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pentru scadenţa de luna viitoare la 4,4167 lei iar pentru septembrie la 4,4574 lei.

Monedele din regiune se apreciau la rândul faţă de euro. Cea poloneză se întărea la 4,169 – 4,18 zloţi iar cea maghiară la 303 – 304 zloţi.

Tendinţa de depreciere a perechii euro/dolar continua şi ieri, aceasta coborând la 1,3660 – 1,3686 dolari, după ce miercuri seară aceasta a scăzut până la 1,3635 dolari, nivel care nu a mai fost atins de la jumătatea lui februarie.

Pieţele aşteaptă deciziile de politică monetară ale BCE care vor urma să fie luate la jumătatea săptămânii viitoare.

La Sibiu, euro se tranzacţiona pentru iunie la 1,3660 – 1,3680 dolari iar pentru septembrie la 1,3650 – 1,3670 dolari, în timp ce uncia de aur cu scadenţa luna viitoare creştea la 1.295 – 1.297 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00.