monitorulcj.ro Menu

Economie

OFICIAL: Primul avion cu destinaţia Tel Aviv a decolat de pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj

Operatorul aerian Wizz Air a lansat oficial, miercuri, o nouă rută Cluj-Napoca-Tel Aviv.

OFICIAL: Primul avion cu destinaţia Tel Aviv a decolat de pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj

Zborurile sunt operate de două ori pe săptămână, în zilele de miercuri şi duminică, iar tarifele încep de la 129 de lei. Cursa inaugurală de miercuri va pleca la ora 16.00 cu 115 pasageri, iar 139 de pasageri se vor întoarce cu zborul Tel Aviv - Cluj.

„Inaugurăm astăzi prima cursă extra europeană. Noul zbor, cel spre Tel Aviv leagă Clujul, întreaga Transilvanie, de o zonă în care era dificil de ajuns, iar asta va aduce beneficii tuturor. Şi mă refer aici la românii care doresc să ajungă la Ierusalim, la agenţiile de turism care vor putea să-şi diversifice oferta, dar şi la turiştii sau oamenii de afaceri israelieni care sunt interesaţi de Cluj. Ne dorim ca acest aeroport să fie principala poartă aeriană a Transilvaniei. Inaugurarea noii piste de 2100 metri a început să dea roade. Cred că în curând vom anunţa şi alte destinaţii aici la Cluj. Chiar din prima tură numărul de pasageri a fost masiv”, a declarat Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Noua destinaţie creează conexiunea aeriană între două oraşe de cultură şi civilizaţie diferite, oferind posibilitatea dezvoltării schimburilor economice şi comerciale dintre Tel Aviv şi Transilvania.

Tel Aviv este, după Ierusalim, cel mai mare oraş din Israel, fiind un important centru economic, de afaceri şi cultural al ţării. Cu peste 2,5 milioane de turişti anual, Tel Aviv a fost clasat în 2012 al cincelea cel mai vizitat oraş din Orientul Mijlociu şi Africa.

„Zborurile pe destinaţia Tel Aviv sunt o premieră pentru Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj, nicio altă companie aeriană nu a mai operat această destinaţie până în prezent. Împreună cu compania Wizz Air vom coopera pentru promovarea şi creşterea atractivităţii zborurilor din Cluj, fiind convinşi de succesul pe care îl va avea ruta”, a declarat David Ciceo, directorul Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj.

Arnon Arbel, consilier pe probleme economice în cadrul Ambasadei Israelului la Bucureşti, a declarat că, în prezent, în Israel trăiesc peste un milion de persoane cu rădăcini româneşti.

„Aş dori să felicit Consiliul Judeţean Cluj şi în special Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj pentru deschiderea acestei noi rute. Acum este posibilă parcurgerea  dintre Tel Aviv şi Cluj în două ore şi jumătate, un timp mult mai scurt decât distanţa Cluj-Bucureşti cu maşina. Acest zbor direct va deschide porţile unei noi investiţii pentru întreaga regiune şi va face posibliă călătoria pentru mulţi turişti în aceste regiuni. În Israel, în prezent, trăiesc peste un milion de persoane care îşi au rădăcinile pe pământ românesc. Am descoperit că există o multitudine de posibilităţi de cooperare în diferite sectoare, în diferite domenii. Clujul este binecuvântat cu forţă de muncă foarte specializată, foarte bine pregătită în universităţile clujene. Aceasta face ca Clujul să devină un competitor serios nu numai faţă de Bucureşti ci şi faţă de alte oraşe europene. Le transmit românilor să vină să viziteze Israelul, nu aveţi nevoie de viză, doar de un bilet de zbor. Este o ţară a locurilor sfinte, dar Tel Aviv este un oraş modern care are deschidere spre oamenii tineri”, a precizat Arbel.

Leffler Ofer, purtător de cuvânt şi director relaţii internaţionale al Autorităţii Aeroportuare Israeliene, a declarat că anul viitor foarte mulţi turişti din Tel Aviv vor vizita judeţul Cluj.

„Mama mea a fost născută aici în România. Îmi este ruşine că nu pot vorbi româneşte şi pentru faptul că sunt pentru prima dată aici. Ministrul Transporturilor din Israel a semnat un document, Cerurile Deschise, cu dumneavoastră, asta se întâmplă aici. Anul viitor o să ne întoarcem cu foarte mulţi turişti care să descopere aceste locuri”, a precizat Ofer.

Wizz Air operează o flotă de 45 de aeronave Airbus A320 de la 19 baze, 280 de rute făcând legătura cu 95 de destinaţii din 35 de ţări.