monitorulcj.ro Menu

Economie

Finanţele clujene rămân pe val la încasări

Creşterea încasărilor Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Cluj nu s-a oprit nici în august, după ce în iulie, au intrat în buzunarele statului sume aproape duble faţă de acceaşi perioadă a anului trecut.

Direcţia a înregistrat luna trecută un plus de peste 30 de milioane de lei.  

Cele mai mari încasări s-au înregistrat la bugetul de stat, cea mai plină puşculiţă a Finanţelor unde intră TVA-ul şi accizele – aproape 150 de milioane şi o creştere de 12%.

Tot majorări, dar „mai modeste” au avut şi bugetul asigurărilor sociale, cel al asigurărilor de sănătate şi şomajul. În fiecare dintre cazuri plusul s-a învârtit în jurul a 9% faţă de 2012.

Rezultatele sunt cu atât mai surprinzătoare cu cât startul nu a fost deloc promiţător. DGFP Cluj  a încasat în ianuarie doar 316 milioane de lei, cu 30 de milioane mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Scăderea sumelor încasate la bugetul de stat era justificată prin schimbarea datei de plata a impozitului pe profit.

„Scăderea din ianuarie 2013, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, este cauzată în primul rând de faptul că prin modificările aduse Codului fiscal, contribuabilii nu mai au obligaţia declarării şi plăţii impozitului pe profit pentru trimestrul IV 2012 până în 25 ianuarie 2013, impozitul pe profit fiind datorat in cuantumul stabilit în declaraţia anuală care se depune până la 25.03. 2013”, se explica în informarea trimisă de DGFP Cluj.

A.T.C.