Economie

Dacia ar putea dezvolta un model de clasă mică

Dacia ar putea deschide o nouă fabrică dacă vânzările continuă să crească şi ar putea lua în calcul dezvoltarea unui model din clasa mică, de oraş, în timp ce o maşină sport nu intră în vederile producătorului auto, scrie revista britanică Autocar.

Dacia ar putea dezvolta un model de clasă mică Dacia ar putea dezvolta un model de clasă mică

Fabrica din România a Dacia funcţionează la capacitate maximă, iar operaţiunile din India şi Maroc se extind rapid. Dacia ar putea avea nevoie în cele din urmă de o nouă fabrică dacă va continua să crească, a admis directorul de marcă al Dacia, Rafael Treguer, într-un interviu acordat Autocar la salonul auto de la Frankfurt.

„În viitorul apropiat va trebui să vedem unde ne situăm”, a declarat directorul de marcă al Dacia.


Dacia își va dezvolta gama de modele

Dacia se va concentra pe gama actuală de modele, înainte de a lansa altele noi, a spus el. După ce a introdus şase modele noi în 2012 şi alte noutăţi în acest an, Dacia, deţinută de grupul francez Renault, "trebuie să lucreze cu această gamă pentru a creşte vânzările şi notorietatea", a adăugat Treguer.

„Sigur că pe viitor vom dezvolta noi produse, însă doar pe segmentul de serie. (...) Nu vom dezvolta niciodată un produs de nişă”, a declarat el, respingând astfel speculaţiile că ar putea fi pregătită o maşină Dacia dezvoltată de divizia Renaultsport sau chiar un model sport Dacia, notează Autocar.


Un posibil viitor model ar putea fi o maşină de oraş Dacia, însă o astfel de maşină ar însemna o abatere de la strategia brandului de a folosi o platformă comună pentru modelele sale.

„Este un poate în privinţa unei maşini de clasă mică, dar este prea devreme să ne pronunţăm şi în mod cert nu a fost luată nicio decizie”, a spus oficialul Dacia.


Notorietate sporită pentru Dacia

În schimb, Dacia îşi concentrează eforturile pe creşterea notorităţii brandului pentru a menţine creşterea constantă a ultimilor nouă ani de la lansarea în Europa în 2004.

„Brandul are încă o notorietate redusă. Avem nevoie de mai multă publicitate, dar într-un mod inteligent şi memorabil, întrucât bugetele noastre nu sunt uriaşe. Trebuie să avem impact şi să fim văzuţi, poate cu umor ca în Marea Britanie, dar niciodată într-un mod care să afecteze preţul maşinilor noastre”, a declarat Treguer.


Dacia va prezenta la Salonul Auto de la Frankfurt, noul Duster, cu un exterior mai modern şi un interior schimbat, cu tapiţerii noi şi o nouă planşă de bord. Modelul vine cu un alt interior, modern si confortabil, care reflectă apartenenţa la modelele 4x4.

Duster, primul SUV al Dacia, a fost lansat în 2010.

abonare newsletter