Economie

Două companii clujene, printre puţinele care au adus câştiguri de peste 50% pe bursă

Cemacon şi Transilvania Construcţii se află printre companiile ale căror acţiuni au înregistrat creşteri substanţiale în ultimele opt luni, potrivit unui clasament realizat de zf.ro.

Dintre cele două, cel mai bine la apreciere stă Cemacon, care a consemnat un plus la preţul titlurilor de 79,4%, situându-se pe locul doi în clasamentul companiilor listate, după Uamt Oradea, care a înregistrat 89,3%.

Cu acţiunile Transilvania Construcţii (COTR) putea fi obţinut un câştig de 63% datorită preluării pachetului de control de la familia omului de afaceri Mircea Timofte de către SIF Banat-Crişana, condus de Dragoş Bîlteanu.


Tranzacţia era însă foarte greu de anticipat la începutul anului şi puţini investitori de pe bursă au profitat de creşterile acţiunilor.

Transilvania Construcţii a înregistrat în primul semestru o cifră de afaceri de 14,8 milioane de lei (3,4 milioane de euro), în scădere cu 16% faţă de perioada similară a anului trecut, şi un profit de 974.000 de lei (222.000 de euro). În prima jumătate a anului trecut, firma a consemnat o cifră de afaceri de 17,7 milioane de lei şi un profit de 1,9 milioane de lei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter