Economie

Migrația la țară ia amploare ─ 7.000 de noi locuitori în satele Clujului în 2012

În judeţul Cluj s-au instalat la sate anul trecut, 6.714 persoane mai multe decât în oraşul Cluj, unde au venit 6.097 noi locuitori, potrivit datelor obținute de agrointel.ro.

Mulți dintre cei mutați la sat să facă agricultură sunt oameni instruiţi, cu dorinţa de a schimba modul lor de trai, dar şi mediul unde se stabilesc

De la facultate în Cluj, la munca pe câmp

Printre cei care au ales să se mute la țară se numără și Alex, care s-a născut într-un sat de lângă Cluj unde a făcut și primele opt clase, apoi s-a mutat la oraș, unde a studiat telecomunicațiile și a urmat cursurile facultății de sport. Cu toți cei 18 ani trăiți la oraș și studiile superioare finalizate, deși timp de șapte ani a desfășurat în Cluj o afacere care mergea bine, Alex alege să revină la sat și să devină agricultor. Este mulțumit de alegea făcută, deși este conștient că i-a schimbat viața. Și mai mult decât atât, și-a convins și soția, orășeancă, să renunțe la viața citadină.


„Mi-am dat seama că lucrez în fiecare zi și la sfârșit de lună tragi linie și ai plătit tot ce ai făcut. Nu am lăsat Clujul chiar brusc. Eu lucram aici și seara plecam în oraș. Lucram terenuri, am vreo 7-8 hectare de terenuri ale mele cu ale bunicului, fac comerț cu cereale, asta e partea de bază a veniturilor pe care le am, în perioada asta cu îngrășăminte și animale. Am crescut și cresc animale, viței, porci și mai nou și găini, un soi pentru ouă. Eram alt eu când ajungeam aici. Am ajuns, la un moment dat, într-un parc și am pășit pe iarbă. Am simțit un șoc, nu mai simțisem chestia aia de mult. De când m-am mutat aici probleme de sănătate nu cunosc, deși când eram în oraș mai apăreau. De când ne-am mutat aici ne-am dat seama că nu ne lipsește absolut nimic”, povestește tânărul fermier pentru agrointel.ro.

abonare newsletter