Economie

Soros: „Problemele din zona euro rămân grave”

<p><strong><img src="documente/stories/2013/05_mai/12/06-soros.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Recuperarea din ultima perioadă a pieţelor financiare, care a coborât costurile de împrumut ale Italiei, nu poate fi susţinută pentru mult timp, iar problemele fundamentale ale zonei euro persistă, a declarat miliardarul american George Soros, potrivit CNBC. </strong></p>

 


Presiunea asupra costurilor de împrumut ale Italiei s-a redus puternic, ca urmare a garanţiilor oferite de Banca Centrală Europeană şi a lichidităţilor masive introduse în piaţa financiară de politicile agresive de relaxare monetară ale Japoniei.

Randamentul obligaţiunilor pe zece ani ale Italiei a coborât sub 4%, iar diferenţa faţă de titlurile germane este de circa 2,52 puncte pocentuale, mai puţin de jumătate faţă de nivelurile înregistrate în timpul perioadei acute a crizei, la sfârşitul anului 2011.


„Recuperarea nu va dura mult. Suntem într-o situaţie care este departe de a se afla în echilibru”, a spus Soros, potrivit cotidianului italian La Stampa.

Noul premier italian, Enrico Letta, se confruntă cu dificultăţi majore, din cauza îndatorării ridicate a ţării, circa 130% din PIB, al doilea cel mai ridicat nivel din zona euro după Grecia, precum şi cu o economie care abia a înregisrat creştere în ultimele două decenii. La problemele economice se adaugă şi sistemul politic disfuncţional al Italiei.


„Italia nu mai este stăpâna propriului destin şi depinde de acţiuni credibile coordonate de către Uniunea Europeană”, a spus el.

Miliardarul a afirmat că sunt necesare măsuri pentru deblocarea creditării afacerilor mici şi a reluat apelul pentru politici fiscale şi obligaţiuni comune în zona euro.

Ultimele Stiri
abonare newsletter