Economie

Câte ZILE LIBERE mai au românii până la finalul anului

<p><img src="documente/stories/2013/04_aprilie/27/dsc_1542.jpg" border="0" width="457" height="257" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Românii beneficiază până la sfârşitul anului de 12 zile libere legale. Cel puţin în teorie. Şi asta pentru că patru dintre ele pică în weekend.

Pentru început românii se vor putea bucura de o minivacanţă prelungită de 1 mai. Asta după ce Parlamentul a decis ca zilele de 2 şi 3 mai să fie şi ele nelucrătoare. Acestea se vor uni cu liberele de Paşte.

Românii vor mai avea libere şi pe 24 iunie, dar şi pe 15 august de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Ambele pică în cursul săptămânii, la fel şi zilele de Crăciun de anul acesta. Ziua Sfântului Andrei şi 1 Decembrie pică, însă, în week-end.


ZILE LIBERE ÎN 2013:

1 mai (Ziua Muncii) - miercuri

2 mai - joi


3 mai - vineri

5 mai (prima zi de Paşti) - duminică


6 mai (a doua zi de Paşti) - luni

23 iunie (prima zi de Rusalii) - duminică


24 iunie (a doua zi de Rusalii) - luni

15 august (Adormirea Maicii Domnului) - joi


30 noiembrie (Sfântul Andrei) - sâmbătă

1 decembrie (Ziua Naţională a României) - duminică

25 decembrie (prima zi de Crăciun) - miercuri

26 decembrie (a doua zi de Crăciun) - joi

În cazul salariaţilor a căror activitate nu permite acordarea de zilele libere în perioada sărbătorilor legale, angajatorii au câteva obligaţii. Trebuie să le ofere o altă zi liberă în decursul unei luni. O altă variantă este ca angajaţii să primească un spor pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală. În caz contrar, angajatorii pot primi amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei.

Şi dacă sărbătorile legale reprezintă o bucurie pentru salariaţi, pentru economie înseamnă pierdere. Anual, statul pierde un miliard de euro din zilele libere acordate românilor, potrivit Ziarului Financiar. Asta pentru că angajaţii îşi primesc salariul şi în zilele libere legale.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter