Economie

Foştii angajaţi Nokia primesc bani de la Comisia Europeană

<p><strong><img src="documente/stories/2013/03_martie/22/nokia.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Comisia Europeană a făcut recent plăţi către Austria, Danemarca, Finlanda, Italia, România, Spania şi Suedia din Fondul european de ajustare la globalizare (FEAG) în sumă totală de 24,2 milioane de euro, informează un comunicat al CE dat publicităţii vineri la Bruxelles. </strong></p>

 


Suma alocată va ajuta 5.271 de lucrători din aceste ţări să se reîncadreze în câmpul muncii, în urma concedierilor lor dintr-o gamă largă de sectoare, printre care cele ale automobilelor, motocicletelor, telefoanelor mobile, produselor metalice, echipamentelor electronice şi activităţilor sociale.

”FEAG este un instrument eficient în sprijinirea lucrătorilor concediaţi ca urmare a schimbărilor din structura comerţului mondial. S-a dovedit utilitatea sa în cazuri de concedieri în urma crizei economice. Comisia salută faptul că statele membre au convenit să continue FEAG pentru următoarea perioadă de programare 2014-2020”, a declarat comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, László Andor, citat în comunicat.


8,2 milioane de euro vor fi destinate ajutării a 2.416 de foşti lucrători ai Nokia - 1.000 în Finlanda şi 1.416 în România - care şi-au pierdut locurile de muncă ca urmare a transferului de linii de asamblare de telefoane mobile în ţări asiatice.

Cererea introdusă de România se referă la 1.904 concedieri efectuate de SC Nokia România SRL şi de un furnizor al acesteia. Un număr de 1.416 persoane din totalul de muncitori concediaţi vor participa la măsurile cofinanţate de FEAG. Pachetul va ajuta lucrătorii prin punerea la dispoziţia acestora a serviciilor centrului de tranziţie 'De la un loc de muncă, la un loc de muncă inteligent', prin informaţii, consiliere şi orientare profesională, prin promovarea spiritului antreprenorial şi asistenţă financiară pentru înfiinţarea unei întreprinderi, prin îndrumare şi sprijin după angajare, precum şi prin intermediul mai multor tipuri de alocaţii, cum sunt alocaţiile pentru căutarea unui loc de muncă, alocaţiile de transport şi alocaţiile de stagiu, informează CE în propunerea sa de la 19 octombrie 2012.


Costul total estimat al pachetului este de aproximativ 4,5 milioane de euro, dintre care 2,9 de milioane euro provin de la FEAG.

Parlamentul European (PE) a aprobat în sesiunea sa plenară din decembrie 2012 prima cerere depusă de România pentru mobilizarea FEAG. Cererea a fost prezentată Comisiei Europene (CE) la data de 22 decembrie 2011, ca urmare a unei iniţiative a guvernului condus la acea vreme de Emil Boc.


Alte 5,4 milioane de euro plătite de CE vor ajuta 1.350 de foşti lucrători ai Saab în Suedia. Concedierile sunt o consecinţă a orientării geografice a producţiei către Asia, datorită cererii crescânde de autoturisme de pe pieţele asiatice.

CE a făcut, de asemenea, o plată de 5,2 milioane de euro pentru cei 350 de lucrători concediaţi în Steiermark din Austria, din cauza reducerii bugetelor sociale în urma crizei economice şi financiare.


Cei 502 de muncitori concediaţi de zece producători de motociclete, piese de schimb şi componente pentru industria de motociclete şi mopede din Italia din cauza scăderii cererii din domeniu, vor beneficia şi ei de măsuri de ajutor pentru care au fost alocate şi plătite deja 2,6 milioane de euro.

O sumă de 1,3 milioane de euro va fi utilizată pentru măsuri dedicate unui număr de 616 de foşti angajaţi ai Flextronics Danemarca, producător de circuite imprimate, iar 1,2 milioane de euro sunt destinate acordării de ajutor celor 500 de lucrători concediaţi de producători spanioli de produse prefabricate din metal.

Ultimele Stiri
abonare newsletter