Economie

Preşedintele Google vrea să-şi vândă peste 40% din acţiuni

<p><strong>Preşedintele Google Inc, Eric Schmidt, şi-a anunţat vineri intenţia de a vinde 42% din acţiunile pe care le deţine la motorul de căutare pe Internet, o decizie care ar putea să-i aducă suma de 2,5 miliarde de dolari, transmite Reuters. </strong></p>

 


Într-un comunicat transmis Autorităţii bursiere americane (SEC), Eric Schmidt, care la data de 31 decembrie 2012 deţine 7,6 milioane acţiuni Google, echivalentul a 2,3% din capitalul societăţii şi 8,2% din drepturile de vot, a informat că are intenţia de a scoate la vânzare 3,2 milioane acţiuni Google pe o perioadă de un an. Vineri seara acţiunile Google erau cotate la 785,37 dolari cea ce înseamnă că operaţiunea ar putea să-i aducă lui Eric Schmidt peste 2,5 miliarde de dolari. Vânzarea celor 3,2 milioane acţiuni se va face treptat pentru a nu destabiliza cotaţia titlurilor Google.


Sub conducerea lui Eric Schmidt, 57 de ani, Google a devenit cel mai mare motor de căutare pe Internet din lume. În luna aprilie 2011 Eric Schmidt a cedat funcţia de CEO către co-fondatorul Google, Larry Page.

Potrivit Forbes, Eric Schmidt ocupă locul 138 în topul celor mai bogaţi oameni din lume cu o avere de 6,9 miliarde de dolari.

Ultimele Stiri
abonare newsletter