Economie

Inflaţia în zona euro a scăzut la 2% în luna ianuarie

<p><strong><img src="documente/stories/2013/02_februarie/01/08-bani euro.jpg" border="0" width="450" height="257" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut la 2% în luna ianuarie 2013, de la nivelul de 2,2% înregistrat în luna decembrie 2012, conform unei estimări preliminare publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).</strong></p>

În afară de cifre, Eurostat nu oferă detalii cu privire la preţurile care au înregistrat cea mai rapidă creştere. Eurostat va da publicităţii pe 16 ianuarie a doua estimare revizuită, ocazie cu care analiştii vor urmări cu atenţie evoluţia preţurilor de bază, care exclud energia şi alimentele.

Datele privind rata inflaţiei în zona euro sunt în linie cu ţinta avută în vedere de Banca Centrală Europeană (BCE), care vrea să menţină creşterea preţurilor sub, dar în apropiere de două procente. Pentru 2013 BCE se aşteaptă la o inflaţie de 1,3-2,5% în zona euro.

În decembrie, România ocupa locul al doilea din UE după inflaţia anuală, de 4,6%, fiind depăşită doar de Ungaria (5,1%), în condiţiile în care rata anuală a inflaţiei a rămas stabilă în zona euro, la 2,2%, şi a scăzut în Uniunea Europeană la 2,3%, de la 2,4% în noiembrie.

Cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei s-au înregistrat în decembrie în Grecia (0,3%), Suedia (1,1%), Franţa şi Cipru (ambele cu 1,5%), iar cele mai ridicate au fost în Ungaria (5,1%), România (4,6%) şi Estonia (3,6%).

abonare newsletter