Economie

Ponta: Reducerea TVA la 9% pentru pâine ar putea fi aplicată de la 1 iulie ca proiect-pilot

<p><strong><img src="http://t0.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcSDzKjbhdWiprbaykX5B9slh7bNIvy41MIoukIekUuoZBmZByF5" border="0" width="450" height="257" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Reducerea TVA la 9% pentru pâine ar putea fi aplicată de la 1 iulie ca proiect-pilot dacă veniturile bugetare vor creşte asfel încât să acopere deficitul de 200 de milioane de lei generat de această decizie, a declarat, luni, premierul Victor Ponta, la finalul întrevederii cu FMI. </strong></p>

Întrebat de presă dacă a discutat cu delegaţia FMI despre reducerea TVA la pâine, de la 24% la 9%, premierul a spus că au fost unele discuţii de principiu, dar dialogul se va relua la viitoarea vizită a partenerilor financiari internaţionali.


"Avem o discuţie din nou la sfârşit de mai, început de iunie, şi o să încercăm atunci, de la 1 iulie, odată cu rectificarea bugetară, să facem acel proiect pilot pentru un singur produs, pentru a vedea dacă opinia noastră, şi anume că un TVA redus, duce în realitate la încasări mai mari şi la combaterea evaziunii fiscale este reală", a spus el.

Jurnaliştii prezenţi au revenit asupra întrebării dorind să afle dacă măsura este acceptată de delegaţia FMI.


"Le-am prezentat această idee şi cei de la FMI au spus foarte clar: <<Cât se pierde contabil dacă doar la pâine reduceţi TVA?>> Cred că e undeva spre 200 de milioane de lei.. <<Îi puneţi din altă parte cei 200 de milioane de lei la rectificare, asta înseamnă că n-aveţi încasări mai mici şi vedem dacă în şase luni chiar e adevărat ce spuneţi voi>>", a relatat Victor Ponta.

Săptămâna trecută, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că măsura reducerii TVA la 9% la pâine ar putea fi introdusă experimental în al doilea semestru din 2013, urmărindu-se reducerea evaziunii fiscale.



Citiţi şi: Reducerea TVA la 9% la pâine ar putea fi introdusă în al doilea semestru din 2013

abonare newsletter