Economie

Contribuţia la pensiile private obligatorii creşte la 4% din venitul salariatului

<p><strong>Contribuţia la sistemul de pensii private obligatorii (Pilonul II) va creşte de la 3,5% la 4% din venitul brut al salariatului, iar suma colectată este estimată pentru acest an la 3,05 miliarde de lei, potrivit proiectului bugetului asigurărilor sociale pentru acest an.

În primele 11 luni ale anului precedent, contribuţiile virate la Pilonul II au însumat 2,3 miliarde de lei, cu o medie lunară de 207,63 milioane de lei, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).


Nivelul contribuţiei la Pilonul II prevăzut pentru acest an este cu 0,5 puncte procentuale sub calendarul iniţial, după ce în 2009 Guvernul a decis să menţină la 2% pe fondul crizei financiare.

Până în 2016, contribuţia ar trebui să ajungă la 6%, potrivit legislaţiei.


La finele anului precedent, activele celor nouă fonduri de pensii obligatorii au atins 9,64 miliarde de lei (2,18 miliarde de euro), în creştere cu 50% faţă de decembrie 2011, iar numărul contributorilor a ajuns la 5,77 milioane, potrivit CSSPP.

Primele contribuţii la Pilonul II au fost virate în mai 2008.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter