Economie

Vin vremuri grele! Tu cât vei mai avea LOC DE MUNCĂ?

<p><strong><img src="documente/stories/2013/01_ianuarie/16/desc 01-17.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Urmează o perioadă neagră pentru locuitorii judeţului Cluj deoarece sunt anunţate concedieri care, cumulate, ajung aproape de anvergura disponibilizărilor Nokia. Aproximativ 1.800 de clujeni urmează să rămână fără locuri de muncă până la sfârşitul lunii februarie din cauza problemelor pe care le întâmpină câteva dintre marile companii ale judeţului, ca urmare a lipsei comenzilor. </strong></p>

Acestea au trimis notificări la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, încă de la sfârşitul anului trecut. Astfel, potrivit datelor furnizate de directorului agenţiei, Daniel Don, printre companiile care renuţă la o parte a personalului se numără Mechel Câmpia Turzii, care urmează să disponibilizeze 740 de angajaţi de la combinat, la care se adaugă 60 de persoane de la o societate care se ocupa de pază şi asigura servicii PSI (Prevenirea şi Stingerea Incendiilor), Hidroconstrucţia renunţă la 450 de angajaţi, Sticla Turda concediază 200 de angajaţi iar Brantner-Vereş 75.


Tăvălugul disponibilizărilor va lăsa urme şi asupra clujenilor care nu sunt incluşi pe listele negre, aştetându-se o scădere a consumului şi implicit a afacerilor locale. Totodată creşterea cererii de job-uri este sinonimă cu o îngheţare a salariilor în domeniile cu excedent de forţă de muncă.

Bătaie mai strânsă pe locurile de muncă

Clujenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă vor trebui „să se bată” acum, pentru puţinele posturi disponibile cu un număr mult mai mare de contracandidaţi, în special în domeniul construcţiilor şi al industriei.


În momentul de faţă, conform datelor AJOFM Cluj sunt disponibile 1100 de locuri de muncă la nivelul judeţului, dintre care în sticlărie doar 45, iar în domeniul construcţiilor mai puţin de 10. Domină locurile de muncă în confecţii şi industria turistică.

12.000 de concediaţi, la nivel naţional

Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) la nivel naţional „s-au rezervat” aproape 12.000 de disponibilizări.


Dintre angajatii aflati în acest moment pe listele negre, cei mai mulţi sunt din Bucureşti, Cluj şi Bacău, iar domeniile cele mai afectate sunt construcţiile de clădiri (2.600 persoane), lucrări drumuri şi poduri (2.312 persoane), investigaţii şi protecţie-agenţi de pază (1.063 persoane), mass-media (962 persoane).

abonare newsletter