monitorulcj.ro Menu

Economie

Blue Air a anulat o comandă de 462,2 milioane dolari pentru achiziţia a cinci aeronave Boeing

Blue Air a anulat o comandă de 462,2 milioane dolari pentru achiziţia a cinci aeronave Boeing, scrie Mediafax.

"Compania de transport aerian Blue Air a agreat împreună cu compania Boeing să anuleze comanda plasată în anul 2008 pentru cinci aeronave Boeing 737NG, care erau programate să sosească în flotă în perioada 2015-2016. Această decizie are la bază situaţia financiară a companiei Romstrade - parte din grupul de firme din care face parte Blue Air, şi faptul că Blue Air Transport Aerian nu-şi poate asuma individual obligaţiile financiare de 462,2 milioane dolari prevăzute în contractul cu Boeing", se arată într-un comunicat al companiei aeriene.Blue Air precizează că această modificare în structura flotei nu afectează activitatea companiei."Toate zborurile Blue Air se efectuează în mod normal, conform orarului de zbor stabilit", se mai spune în comunicat.Blue Air a înregistrat în 2011 afaceri de aproape 150 de milioane de euro, în scădere cu 9%.Flota companiei cuprinde în prezent nouă aeronave Boeing, cu capacităţi între 126 şi 168 de locuri.Blue Air şi constructorul Romstrade sunt cele mai importante companii controlate de omul de afaceri Nelu Iordache, cercetat pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii alocaţi pentru construirea autostrăzii Nădlac-Arad şi aflat în prezent în detenţie.Tribunalul Giurgiu a aprobat în decembrie intrarea în insovenţă a două companii controlate de Iordache, Romstrade şi firma specializată în servicii de taxi aerian Romstrade Logistic Expres.