Economie

Agricultorii din Nădlac au organizat înmormântarea simbolică a agriculturii locale

<p><strong><img src="documente/stories/2012/12_decembrie/29/nadlac.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Peste 300 de agricultori din Nădlac au ieşit vineri în stradă, cu peste 150 de tractoare şi alte utilaje agricole, nemulţumiţi pentru faptul că din cauza construirii autostrăzii nu vor mai putea ajunge la terenurile pe care le deţin.</strong></p>

Protestatarii au organizat în mod simbolic o înmormântare a agriculturii din oraş, sicriul pe care scria „Agricultura locală”, aflat pe o remorcă de tractor şi având pe el o coroană de flori pe care era scris „Un ultim omagiu adus ţăranului nădlăcan”, fiind purtat prin tot oraşul în acordurile unor marşuri funebre interpretate de o fanfară locală.

Aflat în imediata apropiere a sicriului, unul dintre protestatari a citit un „necrolog al agriculturii nădlăcane”, în care se spunea, între altele: „Azi ne despărţim de tânăra noastră agricultură nădlăcană, plecată prematur dintre noi, după o copilărie chinuită şi o adolescenţă nefericită. Defuncta noastră agricultură a oferit sacrificiul suprem datorită lipsei de transparenţă şi a erorilor de proiectare a infrastructurii mult râvnitei autostrăzi, A1”.

După marşul simbolic cu sicriul, pe străzile oraşului, agricultorii şi-au continuat protestul cu un marş al tractoarelor şi utilajelor agricole pe străzile din Nădlac, marş ce a durat aproximativ o oră.

Protestatarii au susţinut că tronsonul de autostradă va constitui o „graniţă”, care va împărţi hotarul Nădlacului în două, iar accesul la partea cea mai fertilă se va face cu mare dificultate având în vedere distanţa de 20 de kilometri, care va trebui parcursă, lucru care va conduce la apariţia unor costuri suplimentare.

„Suprafaţa agricolă care va fi afectată este de circa 8.000 hectare, din cele cca.12.600 ha ale Nădlacului, accesul la jumătatea cea mai fertilă urmând a se face cu mare dificultate, având în vedere distanţa care va trebui parcursă şi care va implica costuri suplimentare în bani şi timp. Aceasta pentru că lipsesc căile de acces, care să traverseze autostrada, obligatorii în asemenea situaţii. Menţionăm că principala resursă economică a majorităţii locuitorilor Nădlacului, cifrată la peste 8.000 de persoane, o constituie exploatarea pământului”, a spus între altele unul dintre reprezentanţii Asociaţiei producătorilor agricoli 'Ţăranul nădlăcan', participant de asemenea la protest.

Protestarii au cerut ca autorităţile locale, în colaborare cu cele de la Bucureşti, să găsească soluţii viabile pentru a înlesni accesul tractoarelor şi utilajelor agricole spre terenurile agricole situate dincolo de tronsonul de autostradă, susţinând că prin realizarea autostrăzii se va bloca accesul la aproximativ 60% dintre terenurile agricole ale Nădlacului, considerate drept cele mai fertile.

Prezent la acţiunea de protest, primarul oraşului Nădlac, Vasile Cicac, a arătat că, în calitate de mediator între aceşti agricultori şi instituţiile abilitate ale statului, face toate demersurile pentru a putea obţine ceea ce doresc nădlăcanii pentru a ajunge la terenurile lor pe care le au în proprietate.

„Am făcut numeroase demersuri atât la CNADNR, cât şi la Ministerul Transporturilor sau la Consiliul Judeţean Arad, pentru că şi drumul judeţean 709 J este implicat în acest proiect. Cele mai mari probleme sunt de partea Ministerului Transporturilor şi a CNADNR. Situaţia va afecta circa 150 de agricultori, ale căror peste 150 de utilaje nu vor putea ajunge în zona de nord a autostrăzii”, a precizat primarul Vasile Ciceac.

Potrivit acestuia, în proiect este prevăzută o singură trecere, drumul judeţean DJ 708 J, care leagă Nădlacul de localitatea Peregul Mare.

„Cum însă acest pasaj este î n formă de S, iar nădlăcanii cu utilajele nu-l vor putea folosi. Noi am trimis câteva memorii cu noile soluţii atât la Minister, cât şi la CNADNR, între soluţiile propuse de noi fiind şi construirea unei subtraversări a autostrăzii. Dacă vor studia bine ceea ce dorim noi, cred că nu este imposibil de rezolvat”, a mai adăugat primarul Vasile Ciceac.

Pe de altă parte, agricultorii din Nădlac sunt nemulţumiţi de faptul că din luna ianuarie 2013, în conformitate cu o nouă prevedere introduse în Codul Rutier, va fi obligatorie categoria TR, pentru conducătorii tractoarelor.

„Problema este că nimeni nu are 'categoria TR' în carnetul de conducere. Va trebui din nou să facem cursuri, să dăm examene pentru ca să obţinem categoria TR. Este o inepţie, o prostie, să facem din nou ceea ce ştim. Dacă umblăm cu tractorul cu categoria C, de ce mai avem nevoie de categoria TR?”, a mai arătat un spus un alt reprezentant al  Asociaţiei producătorilor agricoli „Ţăranul nădlăcan”.

Atent supravegheat de efective importante de jandarmi şi de poliţişti, protestul agricultorilor din Nădlac s-a încheiat fără incidente.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter