Economie

Un „Ghid avansat de comerţ electronic”, prezentat la Turda

<p>La finele săptămânii a avut loc prezentarea primei ediţii a Ghidului Avansat de Comerț Electronic – Colin Holcombe (Editor), tradus de conf. univ. dr. ing. Liciniu A. Kovacs.</p>

Potrivit traducătorului, informaţiile apărute în „ghid” sunt foarte uşor de pus în practică, chiar şi pentru cei neavizaţi care nu au mai avut tangenţă pâmă acum cu comerţul electronic. Acesta este tipărit în limba română şi conţine peste 830 de pagini.
Bazele cărţii au fost puse în perioada 2000-2001, informaţiile fiind adăugate treptat.
Amintind despre piaţa din România în care se poate integra comerţul electronic, profesorul Liciniu Kovacs s-a referit, în primul rând, la piaţa ţintă, o piaţă din care pot face parte instituţiile, românii din străinătate, chiar publicul larg sau, de ce nu, specialiştii în marketing, managerii de companii, comercianţii, specialiştii în turism, industria tipografică, transportatorii, medicii, farmaciştii, bancherii, specialiştii în finanţe, poliţiştii, avocaţii, juriştii, politicienii sau studenţi.
Din toamnă acest material va deveni bibliografia de bază pentru cursul E-Business în cazul studenţilor Facultăţii de Business a UBB din Cluj Napoca.
„Materialul este tradus riguros, complet, abordând în detaliu toate elementele comerţului electronic. Un material vital de citit pentru toţi cei care vor să înceapă o afacere. Un ghid care înlătură teama de nereuşită în businessul online” – sunt doar cîteva din aprecierile celor care au coordonat apariţia acestui material.
Pe parcursul evenimentului au luat cuvântul academician Basarab Nicolescu, conf. dr. Vasile Paun Anghel, conf. univ. dr. Gheorghe Fatacean şi prof. univ. dr. Delia Ciurea, Rareş Balint preşedintele Rotary Turda.
Există şi un website dedicat ghidului avansat de comerţ electronic la adresa: www. comertz-electronic.ro.   Daciana Derda

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter