Economie

Înapoi la boi!

<p><img src="documente/stories/2012/03_martie/16/plug-cu-boi.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Cum s-a întors agricultura românească de la tractor la plugul tras de boi? Monitorul de Cluj a discutat cu specialiștii despre modul în care a evoluat agricultura în ultimele două decenii. Cum se explică faptul că, în loc să ne dezvoltăm, ne-am întors la practici din perioada dacilor?</p>

Ioan Rotar, prorector al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, enumeră paşii greşiţi pe care i-am făcut după 1990, dar vine, totodată, cu soluţii pentru eficientizarea agriculturii locale, dar şi naţionale.

„Structurile agricole care există pot produce şi produc, problema este unde vinzi”

Marea problemă actuală nu este producţia, în opinia specialistului în agricultură, ci desfacerea. „Noi suntem aşezaţi într-o zonă favorabilă în comparaţie cu alte ţări precum Spania, Italia, Grecia, unde gradul de fertilitate naturală, pe de-parte şi celelalte condiţii care determină o recoltă agricolă bună, şi mă refer aici la cantitatea de precipitaţii, temperaturile favorabile creşterii, pe de altă parte, nu sunt atât de bune ca la noi. Nu productivitatea este însă  problema. Noi ne situăm într-o piaţă liberă, iar dacă nu avem mecanismele prin ca să susţinem producţia degeaba avem favorabilitate agricolă. Practic, sistemul s-a autodistrus din cauza liberalizării. Formele noastre de agricultură nu erau competitive cu cele existente în ţările comunităţii europene, pe de-o parte, iar pe de altă parte noi nu am fost la nivel politic pe cineva care să gândească o strategie pentru fermele româneşti”, este de părere Rotar.

O „strategie” haotică pentru naţiune, la ţintă pentru speculă

Drumul spre involuţie a fost dat de faptul că ţara noastră nu a avut „capete limpezi” care să gândească şi să implementeze o strategie agricolă, este de părere prorectorul USAMV. „Cine s-a gândit câţi oameni depind de creşterea animalelor şi de cultivarea pământului şi cine s-a gândit câţi oameni merg din judeţul Cluj şi lucrează în alte zone din Europa tot în agricultură? Mi se pare un paradox faptul că, la orice om am apela, indiferent pe ce poziţie de decizie se află, nu poate să prezinte nicio strategie pentru agricultură. Am constatat că mulţi din cei care au fost implicaţi în decizia politică din acest domeniu nu erau de specialitate, nu erau în temă cu ceea ce fac, ba – mai mult – au fost şi interese pentru a exista o frângere a producţiei agricole. Recunosc că în sistemul vechi erau aspecte care duceau la performanţă, erau şi multe lucruri care nu erau bine făcute, dar în 1990 trebuiau schimbate doar acele lucruri care nu erau bune”, spune Rotar.

Statul a dus o politică  „de eutanasiere” a animalelor

Efectivele de animale s-au redus de 2,5 ori în cele două decenii de la căderea regimului, de la 6,32 milioane de capete în anul 1990 la 2,51 milioane de capete la începutul anului 2010, printre cauzele importante care au stat la baza decimării aflându-se închiderea abatoarelor.
„În judeţul Cluj s-a dus o politică îndreptată împotriva crescătorilor de animale, nu s-a ţinut cont de cultura creşterii de animale existentă pe anumite zone. Pentru a explica, prezint o situaţie recentă. În perioada în care a nins abundent în sud, sinistraţii au spus că dacă, nu se venea cu ajutoare, ar fi rămas fără mâncare. Întâmplarea m-a dus cu gândul la sistemul de viaţă al oamenilor din Apuseni. Ei cum procedau? Veneau toamna şi îşi vindeau unu-doi tăuraşi, îngrăşaţi de primăvara până toamna pe păşune, folosind nişte tehnologii care erau de când lumea iar pe banii care îi făceau pe viţelul acela îngrăşat îşi cumpărau făină de porumb şi grâu şi o duceau la munte, iar dacă venea o zăpadă de genul celei din ianuarie aveau din ce trăi. Politica catastrofală la nivelul judeţului Cluj, dusă mai ales de cei de la Direcţia Sanitar Veterinară, a fost de a închide toate abatoarele din judeţ, astfel încât acești producători să nu mai aibă unde să-şi vândă animalul îngrăşat. S-a declanșat astfel un mecanism de neoprit. Ţăranii nu şi-au mai cosit fâneţele, le-au lăsat de izbelişte şi au încercat, de multe ori fără succes, să-şi asigure hrana peste iarnă. Prin abandonul fâneţelor, prin faptul că nu mai sunt cosite, este afectată imaginea specifică care se vinde în condiţiile de acum. Nu poţi duce turistul la nişte terenuri abandonate. Cum se poate ca nimeni să nu priceapă valorile acestea naţionale, modul în care trăieşte moţul în Apuseni fiind, la urma urmei, o valoare naţională?”, se întreabă Ioan Rotar.

Ce trebuia să păstrăm din „vremea tovarăşului”?

Prorectorul USAMV crede că România capitalistă ar fi trebuit să păstreze următoarele condiții asigurate de agricultura socialistă:

1. Lucrarea terenului pe suprafeţe mari, „nu poţi să faci o agricultură performană dacă nu ai parcele de o anumită suprafaţă”.

2. Sistemului de producere de maşini agricole.
„Noi am reuşit, până la 1990, să gândim un sistem de producere de maşini agricole care era eficient şi bun. Spre exemplu, în 2005 am cumpărat pentru universitate, un tractor al unei mari firme străine care s-a dovedit mult mai slab decât cel românesc pe care l-am folosit timp de 15 ani.

3. Industria îngrăşămintelor chimice.
„S-a ajuns la situaţii de-a dreptul hilare, ca un kilogram de azot substanţă activă să coste mai mult la noi decât în Austria”.

4. Sisteme de irigaţii.
„În ţara aceasta s-a produs, de bine de rău, chiar cu sacrificii umane, s-au adunat valori materiale mari, fabrici, sisteme de irigaţii, acum nu mai există nimic.

5. Un sistem de pregătire a oamenilor pentru tot felul de meserii agricole.
„Noi am avut un liceu agricol care a funcţionat 154 de ani şi acum s-a închis, azi nu mai există şcoli, înafară de zona aceasta a agronomiei superioare. Oamenii nu mai au unde să înveţe să conducă un tractor, orice ţăran ştia înainte dacă îl întrebai cum se combat buruienile din grâu, azi nu mai ştie.

Adaptarea, singura soluţie pentru redresare

„În Germania, s-a constatat că preţul de la lapte nu mai susţine fermele şi au găsit o soluţie ca să nu-şi distrugă fermele, peisajul acela superb bavarez. Astfel că s-a încurajat în ferme producerea de biogaz utilizat pentru producerea de energie electrică, iar astăzi sunt în Germania peste 500 de ferme care produc curent. Şi noi trebuie să ne gândim cum putem cu ceea ce avem să fim competitivi să putem lupta pe piaţa europeană. Au fost programele europene, care pe diverse măsuri au susţinut dezvoltarea de ferme. Trebuie să le valorificăm mult mai bine. Trebuie să ne axăm pe produsele tradiţionale, de nişă, noi avem zone însemnate care nu sunt supuse chimizării”, concluzionează Ioan Rotar.