Economie

Deszăpezirea drumurilor judeţene mai puţin costisitoare decât iarna trecută

<p><img src="documente/stories/12_decembrie/04_ziua/deszapezire.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Chiar dacă ultimele săptămâni precipitaţiile au fost abundente, directorul RAADPP Cluj, Mircea Avram, estimează o scădere a costului cu întreţinerea drumurilor judeţene pentru iarna aceasta datorită economiei din luna decembrie.</p>

Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat a Judeţului Cluj (RAADPP) a achitat aproximativ 830 de euro pentru întreţinerea unui kilometru de drum judeţean iarna trecută, totalul de plată pentru cei 1.203 km ajungând la 1 milion de euro.

Pentru anul acesta, Mircea Avram, directorul Regiei, estimează un nivel mai mic al cheltuielilor, în ciuda cantităţilor mai mari de zăpadă căzută, datorită economiei de 20 de miliarde de lei realizată până în ultima lună a lui 2011.

„Până în decembrie nu s-au înregistrat ninsori. Practic, dacă nu sunt precipitaţii, factura pentru întreţinerea drumurilor judeţene în perioadă de iarnă este zero. Astfel am economisit 20 de milioane de lei. Cred că nu vom depăşi nici anul acesta suma cheltuită anul trecut, de i milion de euro, dacă fenomenele meteorologice se vor situa în limite normale”, a declarat directorul RAADPP Cluj pentru monitorulcj.ro.

Costul pe km, mai mic decât standardele ministerului

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a aprobat, în luna decembrie, standardele de cost pentru întreţinerea curentă pe timp de iarnă a drumurilor. Acestea variază în funcţie de tipul de drum între 2.520 şi 4.509 euro pe kilometru, pentru perioada 1 noiembrie - 31 martie.

Pentru nivelele II şi III de viabilitate (drumuri naţionale din clasele tehnice III şi IV, cu trafic sub 8.000 de vehicule pe zi), cele în care se încadrează drumurile din judeţul Cluj, costul standard se situează între 3.688 de euro şi 1.520 de euro. Prin urmare, dacă nivelul cheltuielilor de anul acesta va fi acelaşi ca cel înregistrat iarna trecută, respectiv 830 de euro pe km, întreţinerea drumurilor din judeţ se va situa mult sub suma alocată de minister.

La nivel naţional, în iarna 2010-2011, cheltuielile cu dezăpezirea au trecut de 5.000 de euro/km, depăşind cu mult costurile înregistrate de ţările nordice, respectiv 4.104 euro pe km în Norvegia, 1.406 euro pe km în Suedia, 1.177 euro pe km în Islanda şi 1.041 euro pe km în Finlanda.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter