Anunțuri

Comunicat de Presă Primaria Turda: Persoanele vârstnice care au nevoie de produse alimentare livrate acasă sunt rugate să ne contacteze!

În contextul situației de criză pe care o traversăm, Primăria Municipiului Turda aduce la cunoștința celor interesați că poate oferi o serie de servicii persoanelor vârstnice aflate în dificultate.

Prin Serviciul de îngrijire la domiciliu, serviciu acreditat al Direcției de Asistență Socială, se pot livra la domiciliu produse de strictă necesitate, cu mențiunea că transportul este gratuit, iar persoana care solicită acest serviciu va achita contravaloarea produselor respective.

De luni până joi, între orele 08.00 – 15.30 și vineri între orele 08.00 – 10.00, solicitările vor fi preluate prin intermediul numărului de telefon 0264/317137 (APĂSAȚI TASTA 7 după efectuarea apelului) sau la numărul de mobil 0738 77 22 25. Livrarea produselor solicitate până la ora 12 se va face în cursul aceleiași zile, iar pentru produsele solicitate după ora 12, livrarea se va face în ziua următoare.


Reprezentanții Direcției de Asistență Socială vor prezenta o legitimație de serviciu care să ateste faptul că sunt autorizați să desfășoare această activitate.

‼ Foarte important: NU permiteți accesul străinilor în locuințe!!!


Apreciem implicarea voluntarilor în această privință și mulțumim în numele comunității pentru solidaritate și spiritul lor civic. Pentru a nu exista însă situații periculoase, îi rugăm să ne contacteze și să desfășoare această activitate în mod organizat.

Acestă activitate trebuie asigurată pe baza unor rigori de igienă și prevenție, fără de care, pot exista inclusiv pericole pentru voluntari, de a se expune îmbolnăvirii. De asemenea, în situații de criză, pot apărea persoane rău intenționate care profită de lipsa de apărare a persoanelor vulnerabile.


Biroul de Presă

Ultimele Stiri
abonare newsletter