Actualitate

GALERIE FOTO: Lucrările la un pasaj pietonal nou pe sub gară încep anul acesta

Indicatorii tehnico-economici pentru pasajul subteran care va lega actualele pasaje din faţa gării CFR au fost aprobaţi.

Primii paşi pentru realizarea pasajului subteran care va lega actualele pasaje din faţa gării CFR au fost făcuţi ceea ce înseamnă că anul acesta ar putea începe lucrările propriu-zise pentru acest obiectiv de investiţii. “Au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru acest pasaj de legătură, aceasta fiind prima fază a lucrării. Practic se vor uni pasajul CFR şi pasajul care aparţine Primăriei, urmând ca într-o etapă imediat următoare sau în paralel dacă ne permit avizele şi documentaţiile să începem şi reabilitarea pasajului existent al Primăriei Cluj-Napoca”, a declarat viceprimarul Gheorghe Şurubaru. Practic se va face legătura între accesul din vest al pasajului pietonal municipal de pe strada Horea, situat pe trotuarul din faţa gării şi accesul estic al pasajului pietonal al CFR din Piaţa Gării spre gara mare.

Acces spre toate mijloacele de transport

Noul pasaj va fi dotat cu scări rulante, finisajele interioare vor presupune montarea unui tavan fals, executarea instalaţiei electrice pentru iluminat sau montarea unor plăci ceramice sau pardoseală de clinker. Pereţii se vor finisa cu plăci care vor imita lambriul de lemn, similar cu mascarea pereţilor de la pasajul din Piaţa Gării. “Amândouă pasajele vor fi modernizate cu scări rulante, supraveghere video şi tot ceea ce se cere pentru asigura un flux modern al călătorilor prin aceste pasaje. Cel mai important este că vor asigura accesul la toate mijloacele de transport către centru şi restul oraşului”, a spus Şurubaru.


Legătura se propune a se realiza pe sub trotuarul şi parcarea din faţa staţiei CFR, respectiv staţia de lung parcus (gara mare), printr-un pasaj pietonal subteran care va uni cele două accese situate faţă în faţă. 

În prezent, cele două pasaje pietonale subterane funcţionează separat, iar legătura între ele se face la suprafaţă pe trotuarul din faţa gării CFR (gara mare) sau pe spaţiul refugiului de tramvai din faţa gării mari.


Finanţarea obiectivului se face din fondurile bugetului local. Durata de realizare a noului pasaj este de zece luni, iar valoarea totală a investiţiei, fără TVA, se ridică la suma de 5.197.746 de lei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter