Economiștii anunță că rata inflației va scădea în următoarele 12 luni, însă leul se va deprecia și ar putea ajunge la un curs valutar de aproape 5,40 RON pentru un euro.
Primarul Clujului a transmis, duminică, un mesaj clar de Ziua Armatei, în care semnalează că România trebuie să-și consolideze securitatea, alături de celelalte state europene, iar Parlamentul are obligația de a nu compomite programul SAFE de apărare: „În Parlamentul României urmează un moment important, sper să ne găsească uniți și nu divizați”, spune Emil Boc.
Numărul pensiilor speciale a crescut, în septembrie, depășind pragul de 12.000 de beneficiari. Cei mai mulți pensionari care primeau pensie de serviciu sunt din rândul procurorilor și judecătorilor. În cazul acestora s-a înregistrat și cea mai mare pensie medie.
România va trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, astfel că ora 04:00 va deveni ora 03:00. Schimbarea presupune un efort de adaptare pentru organism, chiar dacă modificarea ceasurilor cu o oră pare minoră.